Observator » Ştiri economice » Trucul prin care putem deosebi rapid aurul adevărat de cel falsificat

Video Trucul prin care putem deosebi rapid aurul adevărat de cel falsificat

Andra Costea | Timp citire: 2 minute
Publicat la 28.03.2024, 17:32 | Modificat la 28.03.2024, 17:42

Aurul de la raft nu e de multe ori ceea ce pare. Zeci de kilograme de aur sunt confiscate anual de reprezentaţii ANPC în timpul controalelor de calitate. 

Sute de kilograme de bijuterii de aur contrafăcute circulă pe piaţa din România. Multe sunt atât de bine făcute, încât numai un specialist poate face diferenţa. 

Localnic: Trăim în România, este foarte greu să îţi dai seama de falsuri

Localnic: În primul rând furnizorul, mă duc în locuri safe, în centre pe care le cunosc

Articolul continuă după reclamă

Pentru a nu ne lăsa păcăliţi, specialiştii ne sfătuiesc să verificăm marcajele de pe bijuterie, dar şi datele din certificat.

Mihai Bucătaru, bijutier: Trebuie să fim atenţi în mare parte la cele 3 ştanţe, ele sunt marcate în primă idee cu marca de titlu prin care ni se arată caratajul aurului, fiind el de 14, 18 reprezentat cu 750, 585, mai apoi marca de la ANPC, ea fiind notată pentru aur într-un chenar dreptunghiular, mai apoi e şi marca de responsabilitate 

Pentru siguranţa noastră la achiziţionarea unui accesoriu preţios ar trebui să ne asigurăm că primim un certificat de calitate în original, bon fiscal, factură şi garanţie. Există şi metode mai la îndemână pentru a verfifica bijuteriile. 

Pe acelaşi subiect

Mihai Bucătaru, bijutier: Ar fi varianta că aurul nu este un metal care reacţionează la magnet. Atunci când vom folosi un magnet în apropierea bijuteriei iar aceasta este atrasă atunci am putea spune că în mare parte ştim ca nu conţine aur, de asemenea culoarea o mai putem identifica prin scufundarea bijuteriei într-o baie de oţet. Dacă se va schimba culoarea ne putem da seama că acea culoare a aurului nu este cea adevărată dar aceste varainte ar fi bine de evitat

Conducerea ANPC recomandă să cumpărăm numai din magazine autorizate.