Un belgian și-a cumpărat un apartament în Polonia. Apoi a venit factura-surpriză: "Nu era semnătura mea"

• Creditul pe care nu îl putea obține
• Trebuia să plătească mai mult pentru un credit pe care îl găsise singur
• Avocatul a propus verificarea semnăturii
• Cea mai importantă lecție

Geoffrey s-a mutat în Polonia în 2013. Câteva luni mai târziu, a decis să-și cumpere aici propriul apartament. Pentru că nu cunoștea limba și nici regulile privind achiziția unei locuințe, a apelat la o agenție mare. O agentă care vorbea engleză l-a ajutat. Geoffrey spera că aceasta îl va ghida pe parcursul întregului proces: de la găsirea unei locuințe până la obținerea unui credit ipotecar.

Problemele au apărut încă din etapa finanțării.

”Rata lunară trebuia să fie de 1.300 de zloți (aproximativ 300 de euro). Managerul meu mi-a recomandat consultantul său financiar. Am fost surprins când mi-a spus că nu am nicio șansă să obțin acel tip de credit: Oferta există, dar nu este disponibilă pentru străini, mi s-a spus. Mi-a găsit un credit la o altă bancă, cu o rată de aproximativ 1.600 de zloți. Era o diferență uriașă și nu înțelegeam de ce doi intermediari îmi prezentau situația în mod diferit”, povestește el.

În timpul unei burse la Lisabona, Geoffrey a cunoscut un polonez pe nume Mariusz, pe care ulterior l-a vizitat la Varșovia. Orașul i-a plăcut atât de mult încât, în 2013, s-a mutat din Belgia în Polonia.

Avea un loc de muncă stabil și o situație financiară bună, așa că, după un an petrecut în capitală, a decis să își facă un credit și să-și cumpere primul apartament. Deși astăzi nu numai că vorbește fluent poloneza, ci are și cetățenie poloneză, la vremea respectivă spune că se simțea complet dezorientat. Hotărât să cumpere o locuință, a contactat o agenție imobiliară mare, care trebuia să-l ajute atât să găsească un apartament, cât și să obțină un credit.

După cum explică avocata Karolina Pilawska, un străin care cumpără un apartament are aceleași drepturi ca un cetățean polonez. În practică însă, acesta se poate afla într-o poziție mai vulnerabilă din cauza barierei lingvistice și a necunoașterii procedurilor locale.

”Este dificil să-ți exerciți drepturile atunci când nu înțelegi documentul aflat pe masă sau regulile jocului, care pentru localnici sunt evidente. Polonezii știu, de regulă, aproximativ cât percepe un agent, care este diferența dintre un avans și un depozit și că un credit despre care ți se spune că este disponibil pentru toată lumea ar trebui să ridice semne de întrebare. Cineva care a venit în Polonia în urmă cu câțiva ani nu are încă aceste cunoștințe. De multe ori nu are în apropiere familie sau prieteni care să poată verifica un contract. Cea mai mare vulnerabilitate a unei persoane care nu vorbește limba nu este nici măcar faptul că nu înțelege răspunsul. De multe ori nici nu știe ce întrebări să pună”, explică avocata.

”Aveam un plan concret. Voiam să cumpăr un apartament cu trei camere, să locuiesc într-una și să le închiriez pe celelalte două. În felul acesta, veniturile de la chiriași ar fi acoperit rata creditului și costurile de întreținere. În plus, nu aș fi fost singur”, povestește Geoffrey.

El adaugă că agenția era una dintre cele mai cunoscute companii de pe piață la acea vreme.

Angajații îi trimiteau oferte și îl ajutau să caute o locuință potrivită. În cele din urmă, au găsit un apartament cu trei camere și o suprafață de 56 de metri pătrați, situat la doar câteva minute de stația de metrou Wilanowska, pentru 370.000 de zloți (85.000 de euro).

”Am împrumutat 60.000 de zloți (13.000 de euro) de la mama mea pentru avans și pentru o parte din mobilă. Înainte de semnarea actului notarial, am plătit 10% din preț și, cu acordul proprietarului, m-am mutat în apartamentul gol. Tatăl meu a venit din Belgia să mă viziteze și, timp de două săptămâni, am dormit pe o saltea, am zugrăvit pereții și am pregătit camerele pentru viitorii chiriași”, își amintește el.

În acel moment însă, tranzacția era încă incertă.

Creditul pe care nu îl putea obține

Un intermediar financiar colabora cu agenția pentru a-l ajuta pe Geoffrey să obțină un credit. La un moment dat, acesta i-a prezentat „cea mai avantajoasă” ofertă a unei bănci. Rata lunară urma să fie de 1.300 de zloți. Managerul său de la serviciu i-a recomandat belgianului să discute și cu consultantul financiar în care el avea încredere.

”Am fost surprins când mi-a spus că nu am nicio șansă să obțin asemenea condiții: Oferta există, dar nu este disponibilă pentru străini”, mi-a spus.

Consultanta i-a găsit un credit la o altă bancă, cu o rată de aproximativ 1.600 de zloți. După cum subliniază Geoffrey, diferența era enormă. În cazul unui credit pe termen lung, aceasta însemna economii de zeci de mii de zloți.

Belgianul l-a întrebat în repetate rânduri pe primul consultant dacă, în calitate de străin, putea într-adevăr beneficia de oferta respectivă.

”Și-a susținut versiunea până când i-am cerut documente concrete”, spune el.

Potrivit avocatei Pilawska, solicitarea în scris a condițiilor stabilite este una dintre cele mai simple metode prin care poate fi verificată credibilitatea unui intermediar.

”Un intermediar de încredere va confirma fără probleme prin e-mail condițiile creditului, comisionul său și conținutul documentului pe care clientului i se cere să îl semneze. Dacă cineva nu vrea să pună ceva în scris, probabil că nici nu ar fi trebuit să spună acel lucru”, subliniază ea.

Avocata adaugă că belgianul a aplicat intuitiv acest test, iar atunci a devenit clar că împrumutul pe care spera să-l obțină nu îi era accesibil. Potrivit corespondenței care s-a păstrat, după două zile, consultantul i-a recunoscut lui Geoffrey că banca nu îi va acorda, de fapt, creditul în condițiile propuse. În acel moment mai era aproximativ o săptămână până la semnarea actului notarial.

În cele din urmă, un consultant independent i-a găsit un credit. Astfel, tranzacția a putut fi încheiată.

”Dacă aș fi apelat doar la consultantul agenției, nu aș fi avut unde să locuiesc și ar fi trebuit să-mi găsesc imediat un loc unde să dorm”, a scris ulterior Geoffrey. ”M-au lăsat baltă”, adaugă el într-un interviu acordat Onet.

Trebuia să plătească mai mult pentru un credit pe care îl găsise singur

După achiziționarea apartamentului, Geoffrey a primit o solicitare de plată în valoare de 6.598,95 zloți. Contractul care i-a fost trimis ulterior arăta că valoarea comisionului agentului depindea de persoana care îl ajuta pe client să obțină creditul.

Dacă achiziția era finanțată printr-un credit obținut cu ajutorul intermediarului, compania urma să primească un comision promoțional de 1,84% din prețul apartamentului. Dacă însă clientul folosea un credit obținut fără ajutorul intermediarului, comisionul creștea la 3,57%.

În practică, acest lucru însemna că Geoffrey trebuia să plătească un comision mai mare tocmai pentru că împrumutul necesar cumpărării apartamentului fusese găsit de un consultant independent, nu de intermediarul care colabora cu agenția. Geoffrey a contestat solicitarea de plată.

În mesajele ulterioare, el a susținut că nu primise din partea intermediarului o ofertă de credit valabilă. În răspuns, reprezentantul companiei a invocat contractul semnat și a precizat că documentul reprezenta baza solicitării de plată a sumei de 6.598,95 zloți.

Avocata Karolina Pilawska atrage atenția că acordul încheiat cu intermediarul este unul dintre cele mai importante documente din întregul proces. Acesta stabilește pentru ce și în ce moment trebuie să plătească clientul.

”Să semnezi un document pe care nu îl înțelegi este ca și cum i-ai da cuiva un cec în alb. Faptul că ți se spune că este un contract standard și că toată lumea îl semnează nu schimbă nimic, pentru că, în cazul unui litigiu, contează ceea ce este scris, nu ceea ce s-a spus la o cafea”, avertizează avocata.

Belgianul a încercat să contacteze telefonic reprezentanții companiei. Cum nu a primit nicio explicație, a cerut contractul pe care se baza solicitarea de plată.

”Dacă îmi amintesc bine, nu am semnat niciun document cu această companie în care să fie prevăzute asemenea condiții”, le-a spus el.

În răspunsurile ulterioare, Geoffrey a primit o copie scanată a contractului. Un reprezentant al companiei l-a informat că documentul constituia baza solicitării de plată a celor 6.598,95 zloți și că, din moment ce reclamația lui fusese respinsă, factura nu putea fi anulată.

”Mi-am amintit de documentul acela. Îl aveam în mașină și uitam mereu să-l semnez. Așa că eram sigur că semnătura de pe el nu era a mea. Am observat și că din partea companiei semnase altă persoană, nu cea cu care lucrasem eu. Am cerut o întâlnire urgentă și să văd originalul”, povestește el.

Potrivit corespondenței, reprezentantul companiei i-a răspuns că originalele contractelor sunt păstrate în arhivă, a calificat acuzația privind falsificarea unei semnături drept „foarte gravă” și l-a informat că procedura de recuperare a datoriei va fi suspendată până la clarificarea situației. Geoffrey a confirmat că ulterior a văzut contractul în original. El a continuat să susțină că semnătura din zona destinată clientului nu îi aparținea.

”Nu știu cum a ajuns acea semnătură pe contract. Poate că a fost folosită drept model semnătura de pe un act notarial sau de pe un antecontract”, presupune el.

Avocatul a propus verificarea semnăturii

Străinul a solicitat ajutor juridic. Avocatul său a propus ca autenticitatea semnăturii să fie verificată independent.

”Condițiile erau simple. Dacă expertiza confirma că semnătura era într-adevăr a mea, urma să plătesc suma solicitată și costul expertizei în termen de trei zile lucrătoare. Dacă semnătura se dovedea neautentică, compania urma să renunțe la pretențiile financiare și să achite costul expertizei”, descrie Geoffrey conținutul scrisorii trimise agenției imobiliare.

Documentul conținea și informații despre posibilele consecințe ale folosirii unui contract cu o semnătură falsificată.

”Eram pregătit să mă supun expertizei în orice moment”, subliniază el.

Potrivit lui Geoffrey, compania nu a răspuns niciodată scrisorii. Semnătura nu a mai fost verificată și nici nu au mai existat alte solicitări de plată. Cazul s-a încheiat în tăcere.

”Desigur, am plătit comisionul pentru intermedierea imobiliară, dar la valoarea mai mică”.

Avocata Karolina Pilawska consideră că reacția lui Geoffrey a fost potrivită.

”Nu a plătit doar pentru a scăpa de problemă, a cerut să vadă baza solicitării, a contestat documentul și, în cele din urmă, a propus o soluție care cu greu poate fi considerată nedreaptă: să decidă un expert independent, iar costurile să fie suportate de cel care a greșit”, spune ea.

Avocata îi sfătuiește pe cei aflați într-o situație similară să nu ignore solicitările de plată, dar nici să nu achite o datorie doar în baza unei copii scanate. Aceștia ar trebui să răspundă în scris, să solicite originalul documentului, să păstreze întreaga corespondență și să consulte un avocat independent. Dacă există suspiciuni rezonabile privind falsificarea unei semnături, poate fi luată în calcul sesizarea poliției sau a procuraturii.

Cea mai importantă lecție

Astăzi, Geoffrey vorbește fluent poloneza și a cumpărat mai multe apartamente.

Spune că, după prima tranzacție, a încetat să se bazeze exclusiv pe asigurările agenților imobiliari.

Verifică fiecare document, iar atunci când ia decizii importante apelează la oameni pe care îi cunoaște sau care i-au fost recomandați.

”Am învățat o lecție amară pentru viitor. Cel mai important este să înveți limba și să ai oameni în care poți avea încredere. Când am cumpărat ulterior alte apartamente, am apelat numai la agenți de încredere. Astăzi citesc fiecare document și vreau să am totul în scris. Chiar și cea mai mică greșeală poate costa foarte mult”, conchide el.