Video Votul final pentru compensarea facturilor la energie electrică, miercuri. Cât ar putea plăti, lunar, milioane de consumatori casnici
15 milioane de români ar urma să plătească mai puţin pentru gaz şi curent în decembrie. Proiectul care prevede compensarea, plafonarea şi amânarea plăţii facturilor va intra, mâine, la vot final în Parlament.
Update: Cei care se vor încadra într-un consum de 300 de kilowati pe lună la curent vor primi o subvenţie de 29 de bani pentru 1 kWh. Asta prevede proiectul prin care e modificată radical ordonanţa dată acum ceva timp de Guvernul Cîţu. Preţul va fi plafonat la 1 leu/kWh. Asta înseamnă că furnizorii nu vor mai putea vinde către consumatorul casnic mai sus de această valoare.
De exemplu, pentru un consum de 100 de kilowati, prețul maxim va fi de 71 de lei. Ca idee, un apartament cu două camere consumă 200-300 de kWh pe lună. Şi procentul de discount pentru gaze naturale ar putea fi mărit la 33 la sută. În Ordonanţa dată de Guvernul Cîţu, compensaţia era de la 25 la sută.
Cât vor plăti românii la un consum de 100 de kilovaţi
Condiția ca să primim facturi reduse la gaz este să ne încadrăm într-un consum de maximum 1.200 de metri cubi în perioada noiembrie-martie. Există şi aici un plafon. Nu ar trebui să plătim mai mult de 37 de bani pe kWh. Modificările permit şi amânarea plăţii facturilor cu 6 luni. Însă doar pentru consumatorii vulnerabili.
Preţul unui kilovat va fi limitat la maximum un leu, iar pentru fiecare leu din factură statul oferă o compensaţie de 29 de bani. Astfel, la un consum de 100 de kilovaţi pe lună, factura va fi de 71 de lei. Măsura se aplică doar în cazul consumatorilor casnici, iar de ea ar putea beneficia milioane de români.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰