Orban, despre lecţiile predate online: "Cadrele didactice să înţeleagă şi să se adapteze"
Premierul Orban a declarat că toate cadrele didactice trebuie să se adapteze situaţiei şi să predea atât pentru copiii din clasă, cât şi pentru cei care rămân acasă şi urmăresc lecţiile online.
- Profesorii trebuie să se adapteze, este de părere Orban
- Ei trebuie să predea şi la clasă şi online
Premierul precizează că zeci de mii de cadre didactice ar fi urmat cursuri pentru creşterea competenţelor digitale, pe parcursul verii.
"Cadrele didactice trebuie să înţeleagă faptul că situaţia în care ne găsim este o situaţie în care trebuie să punem pe primul plan sănătatea copiilor şi trebuie să se adapteze astfel încât să poată să predea şi pentru copiii din clasă şi pentru copiii care urmăresc lecţiile online. Este foarte important acest lucru şi sunt convins că marea majoritate a cadrelor didactice au înţeles acest lucru, sunt mulţi care au participat la toate programele de training organizate pe perioada verii, zeci de mii de cadre didactice au participat la astfel de programe care au fost organizate fie de Casa Corpului Didactic, fie de organizaţii neguvernamentale care au fost acreditate să deruleze astfel de cursuri de creştere a competenţelor de predare pe digital, a competenţelor digitale şi permanent trebuie să înveţe”, a declarat Ludovic Orban.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰