Video "Micul Pitagora" adună medalie după medalie. Dacă va prinde primele 3 locuri la Olimpiada de Matematică din 2024, David devine cel mai premiat român din istorie
Aur după aur la matematică! I se spune şi Micul Pitagora şi s-a întors acasă cu medalii la toate concursurile naţionale şi internaţionale. Dacă urcă pe podium şi anul acesta la olimpiadă, David Anghel va fi cel mai premiat român din istorie şi va ajunge foarte sus în topul mondial. Este în clasa a douăsprezecea şi s-a îndrăgostit de matematică în clasa a treia. De atunci, cifrele sunt cea mai mare pasiune a lui.
"Anul trecut am câştigat, practic, tot ce puteam câştiga, concursuri unde mi-am reprezentat ţara, am câştigat Romanian Masters of Mathematics, cel mai greu concurs internaţional de matematică", a declarat David Andrei Anghel, olimpic la matematică. A fost singurul care a ştiut să rezolve cea mai grea problemă de matematică. Niciun român nu a mai reuşit asta din 1997. David a scris 10 pagini si a speriat profesorii de cât de lungă îi era lucrarea.
Universităţile din străinătate se bat pentru el
David spune că fiecare medalie câştigată l-a ambiţionat de fapt să muncească mai mult ca să poată să fie pe podium de fiecare dată. "Ce matematică fac eu la olimpiadă nu e ca la şcoală, efectiv calcul, formule, chestii de genul ăsta. Trebuie să vii cu idei, să inovezi, să faci nişte rezolvări creative. Şi cel mai mult îmi place când chiar rezolv o problemă frumoasă", a declarat David Anghel, olimpic la matematică.
Se poate şi fără meditaţii, dacă eşti ghidat de profesorii potriviţi. După rezultatele spectaculoase din gimnaziu, liceul olimpicilor din Bucureşti l-a vânat până când l-a cooptat. "Urmărim pe site-urile Ministerului rezultatele la olimpiadele naţionale. În cazul lui David, ştiam că este un elev foarte bun am sunat-o pe mama lui şi i-am zis: "Nu vreţi să îl aduceţi la noi? O să facă multe ore de matematică, este un elev genial, briliant şi cu siguranţă că aici o să fie mediul extraordinar de bun pentru el", a declarat Alina Farcaş, PR and Admissions.
Acum universităţile din străinătate se bat pentru el. "Noi am vrea să rămână, dar este foarte adevarat că, fiind o carte de vizită pentru străinătate, majoritatea universităţilor ne caută. 06.48 cel mai mult America, Harvard, MIT, dar şi Cambridge, Oxford", a declarat Alina Farcaş, PR and Admissions. "MIT sau Harvard. Cel mai probabil aş vrea să fac ceva legat de matematică, poate economie sau business", a declarat David Anghel, olimpic la matematică. Tânărul matematician s-a înscris în campania "100 de tineri pentru dezvoltarea României", lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, unde își folosește talentul și pasiunea pentru matematică pentru a inspira și motiva generațiile viitoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰