Antena Meniu Search
x

26.11.1832: Primul TRAMVAI din lume intra în funcţiune în New York

Ziua de 26 noiembrie 1832 a rămas în istorie drept una dintre cele mă importante pentru omul modern! Câţi dintre cei care călătoresc zilnic cu tramvaiul îi ştiu povestea?!

de Diana Juncu

la 26.11.2014, 16:44

Ziua de 26 noiembrie 1832 a rămas în istorie drept una dintre cele mă importante pentru omul modern! Câţi dintre cei care călătoresc zilnic cu tramvaiul îi ştiu povestea?!

Într-o zi mohorâtă de noiembrie, New York-ul avea să fie, din nou, pe primele pagini ale presei internaţionale. Primul tramvai din lume care circulq într-un oraş a funcţionat, pentru prima oară, în metropola americană.

Desigur, nu prea se asemăna cu primele astfel de maşinării, care constau în platforme largi, cu pereţi verticali şi acoperite. Inventat de John Stepehnson, mijlocul revoluţionar de transport în comun făcea legătura între Manhattan şi Harlem.

În cadrul inaugurării, au participat, ca pasageri, primarul oraşului şi cei mai importanţi demnitari din New York. Vagoanele erau trase de cai, de regulă, câte doi la un vagon. Ocazional, erau folosite şi alte animale. În scurt timp, tramvaiul a făcut senzaţie în rândul oamenilor, devenind popular în New York, iar în 1835, a fost pus în funcţiune şi în oraşul New Orleans.

Datorită popularităţii crescânde, a fost introdus şi în alte ţări, Franţa fiind prima ţară din Europa care s-a bucurat de noul mijloc de transport.

37 de ani mai târziu, mai exact în 1869, în România a circulat, pentru prima dată, un tramvai tras de cai, în Timişoara. Vagonul, fabricat din lemn şi metal şi tras de doi cai, avea ferestre de sticlă şi putea transporta până la 20 de persoane, oferind 12 locuri pe băncuţele de lemn şi opt locuri în picioare.

Oprirea vagonului se realiza prin intermediul unei frâne cu pârghii. În Timişoara, acesta a circulat timp de 30 de ani, din 1869 până în 1899, când a fost înlocuit cu primul tramvai electric.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » 26.11.1832: Primul TRAMVAI din lume intra în funcţiune în New York