Antena Meniu Search
x

Curs valutar

30.000 de militari NATO vin în România! ANUNŢUL OFICIAL făcut de SUA (VIDEO)

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a anunţat că în luna iulie țara noastră va găzdui un exercițiu militar de amploare, la care vor participa aproximativ 30.000 de soldați din țările membre NATO.

de Redactia Observator

la 22.03.2017 , 09:52

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a anunţat că în luna iulie țara noastră va găzdui un exercițiu militar de amploare, la care vor participa aproximativ 30.000 de soldați din țările membre NATO.

"Doresc să vă asigur că și promovarea securității este una dintre prioritățile mele. Avem nu doar o strânsă relație de prietenie între România și Statele Unite, dar și un parteneriat strategic și suntem împreună aliați în cadrul NATO.

Soldații români și cei americani au o foarte strânsă colaborare. Anul trecut au fost circa 180 de exerciții și antrenamente comune, 180 de astfel de ocazii, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile soldații noștri, membri ai Forțelor Aeriene, ai Forțelor Terestre, dar și ai Forțelor Speciale s-au antrenat împreună. Veți vedea că și anul acesta, în luna iulie, va avea loc un exercițiu de amploare în România, aproximativ 30.000 de soldați ai țărilor membre NATO vor veni să se antreneze împreună cu soldații români", a afirmat ieri Hans Klemm, potrivit agerpres.ro. 

Articolul continuă după reclamă

Tot ieri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după şedinţa CSAT, că România va participa la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenței înaintate consolidate a NATO din Polonia cu o subunitate de 120 de militari și cu capabilitățile aferente. 

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Începând cu anul 2017, țara noastră va fi prezentă cu o subunitate la nivel de companie, cu un efectiv total de 120 de militari, cu capabilitățile aferente, așa cum, de altfel, ne-am angajat la Summitul NATO de la Varșovia din 2016. Acest grup de luptă are rolul de a contribui la asigurarea securității, complementar forțelor naționale de apărare, în situații de criză sau de conflict", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a precizat că decizia privind participarea României la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenței înaintate consolidate a NATO din Polonia a fost aprobată vineri, după consultarea membrilor CSAT.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » 30.000 de militari NATO vin în România! ANUNŢUL OFICIAL făcut de SUA (VIDEO)