Observator » Evenimente » Şofer de TIR cu picioarele strivite în propria cabină după un accident în Simeria

Şofer de TIR cu picioarele strivite în propria cabină după un accident în Simeria

Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.11.2018, 13:38 | Modificat la 26.11.2018, 13:40

Pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers, un şofer de TIR a rămas cu picioarele strivite în cabină după ce a intrat în plin într-un alt TIR care circula în faţa sa.

Pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers, un şofer de TIR a rămas cu picioarele strivite în cabină după ce a intrat în plin într-un alt TIR care circula în faţa sa.

Accidentul s-a produs, astăzi, în jurul orei 11.30, pe DN 7, în localitatea Simeria din judeţul Hunedoara.

Şoferul unui TIR înmatriculat în judeţul Gorj, care transporta mai mulţi paleţi cu cărămidă, nu a păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în plin într-un alt TIR, înmatriculat în Olt, care circula în faţa sa.

Articolul continuă după reclamă

Şoferul celui de-al doilea TIR oprise brusc din cauza unui microbuz care se afla în faţă şi al cărui şofer încetinise pentru a vira la dreapta.

În urma impactului violent, încărcătura TIR-ului de Gorj s-a deplasat către cabină şi l-a strivit pe şofer.

Un şofer de TIR a fost strivit în cabină după un accident în Simeria
Pe acelaşi subiect

Acesta a rămas cu picioarele prinse sub bord, fiind scos abia după intervenţia pompierilor de la Descarcerare.