Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Micuța Adelina este de negăsit, căutări disperate în râul Cibin. Fetița de 5 ani a fost luată de ape marți seară (Video)

Pompierii sibieni au reluat căutările fetiței de 5 ani, căzute marți în râul Cibin, pentru a patra zi consecutiv. Copila a fost luată de apele învolburate în timp ce se juca pe mal.

de Veronica Micu

la 26.06.2020 , 13:48

Fetița de 5 ani a căzut în râul Cibin, marți dimineață Micuța Adelina este de negăsit, căutări disperate în râul Cibin. Fetița de 5 ani a fost luată de ape marți seară (Video) - turnulsfatului.ro
  • Misiunea de căutare a Adelinei, fetița căzută marți în râul Cibin, continuă.
  • Salvatorii au speranțe minime că micuța va mai fi găsită în viață.

ISU Sibiu a anunțat că acțiunile de căutare a Adelinei au fost reluate în această dimineață, cu două bărci pneumatice.

De asemenea, un echipaj specializat de scafandri se va alătura în misiunea de căutare.

„Pompierii militari sibieni au reluat în această dimineață intervenția la fața locului cu două bărci pneumatice. Salvatorii depun tot efortul necesar pentru găsirea copilului și finalizarea intervenției​”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Articolul continuă după reclamă

Autoritățile au scăzut debitul Cibinului

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a luat o serie de măsuri pentru a facilita găsirea cât mai rapidă a fetiței de 5 ani care a căzut marți în Cibin. 

În scopul eficientizării misiunii de căutare a fetiței căzute în râul Cibin, ISU Sibiu, în colaborare cu Serviciul de Gospodărire a Apelor a luat măsuri pentru scăderea și menținerea debitului pe cursul râului.

Totodată, s-au suplimentat forțele de intervenție la fața locului, la misiune acționând pe suprafața râului și pe malurile acestuia 25 de pompieri militari cu două bărci pneumatice.

Adelina s-a aplecat după pantof și a căzut în râu

Reamintim că nenorocirea s-a întâmplat marți seară. Copila se juca împreună cu o prietenă pe malul râului când, la un moment dat, i-a căzut un pantof în apă.

Copila s-a aplecat, a căzut în apă și a fost luată de curenți.

Cealaltă fetiță a chemat câțiva oameni care erau în preajmă, iar aceștia au sunat la 112. După ce s-a dat alarma, zeci de salvatori au început căutările.

Din păcate, pompierii militari nu au reușit încă să o găsească pe micuța Adelina. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La momentul acesta, salvatorii au speranțe minime că micuța va mai fi găsită în viață și spun că ar putea dura și până la o săptămână până să îi găsească trupul. 

"Ne oprim din loc în loc, căutăm, apoi pornim mai departe. Nu este prima persoană pe care o căutăm. Poate dura o zi, pot dura două zile, poate dura o săptămână. Nu mai sunt șanse să fie găsită în viață. Dacă a căzut în apă, așa mică, nu sunt șanse...", a declarat pentru Turnul Sfatului unul dintre pompierii care participă la misiunea de salvare.

Misiunea de căutare a fetiței a fost reluată în această dimineață, la ora 6:00.

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Micuța Adelina este de negăsit, căutări disperate în râul Cibin. Fetița de 5 ani a fost luată de ape marți seară (Video)