Al cincilea violator din Vaslui a ieșit din pușcărie graţie recursului compensatoriu. Procurorii nu au contestat eliberarea condiționată
Paul Andrei Burlacu este al cincilea violator de la Văleni care iese din pușcărie graţie recursului compensatoriu. Tânărul a fost pus în libertate de Judecătoria Vaslui, după ce procurorii nu au contestat eliberarea condiţionată.
Paul Andrei Burlacu este al cincilea violator de la Văleni care iese din pușcărie graţie recursului compensatoriu. Tânărul a fost pus în libertate de Judecătoria Vaslui, după ce procurorii nu au contestat eliberarea condiţionată.
Seria eliberărilor condiționate în cazul celor şapte violatori de la Văleni continuă. După ceilalți patru prieteni ai săi, care au ieșit din închisoare în 2016 și anul acesta, a venit rândul lui Paul Burlacu să părăsească Penitenciarul Vaslui înainte de ispășirea integrală.
Burlacu a fost condamnat în 2015 la 8 ani și opt luni de închisoare, pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate.
Violatorii de la Văleni, eliberaţi înainte de ispăşirea pedepsei
Tânărul s-a bucurat de prevederile legale, cum ar fi recursul compensatoriu și condițiile grele de detenție în care a fost nevoit să-și ispășească pedeapsa.
Paul Andrei Burlacu va trebuie să respecte, în următorii trei ani, programul de supraveghere al poliției, precum și principala condiție impusă de instanță, cea de a nu se apropia de tânăra pe care a violat-o, ori de a comunica cu aceasta sau rudele.
Potrivit estnews.ro, seria eliberărilor condiționate nu se oprește aici.
Și Petrică Bolboceanu, al șaselea membru al grupului de violatori, a obținut avizul comisiei Penitenciarului Vaslui de a ieșit din pușcărie. Însă, acesta va mai avea de așteptat, întrucât cazul său va fi judecat abia la începutul lunii viitoare.
Cei şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni au fost arestaţi preventiv în luna noiembrie a anului 2014, fiind acuzaţi că au acostat o elevă de 18 ani, care se întorcea de la şcoală, pe care au luat-o cu maşina şi au violat-o timp de mai multe ore.
Ei au fost plasaţi ulterior în arest la domiciliu, puşi sub control judiciar şi arestaţi din nou, în urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a cetăţenilor, care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată.
Cei şapte tineri au primit pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare pentru fapta comisă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰