Amenzi usturătoare pentru 10 turişti după ce au intrat cu ATV-urile într-o zonă interzisă din Zărneşti
Mai mulţi turişti s-au ales cu amenzi de 10.000 de lei, după ce au intrat cu ATV-urile într-o zonă interzisă, pe dealul Muscelului situat în zona oraşului Zărneşti.
Zece conducători ATV-uri au fost amendaţi, duminică, de către jandarmii braşoveni după ce au intrat cu vehiculele pe terenuri private, în zona dealului Muscelului din apropierea oraşului Zărneşti. Proprietarii de terenuri din acea zonă reclamă acţiunile turiştilor care intră cu pământurile lor cu aceste vehicule, provocând distrugeri, scrie news.ro.
”Cei 10 conducători ai autovehiculelor au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente, cu amenzi în valoare totală de 10.000 lei”, informează, duminică, oficialii Jandarmeriei Braşov.
Jandarmii anunţă că vor continua să patruleze în zonele în care turiştii ignoră interdicţia de a intra cu ATV-urile.
”Considerăm că sesizările făcute de proprietarii de terenuri din zona sunt perfect justificate, tocmai de aceea acţiunile efectivelor noastre vor continua, făcând în acelaşi timp apel şi la conştiinţa turiştilor, îndemnându-i să se bucure de natură fără a o distruge”, mai transmit reprezentanţii instituţiei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰