Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Andrew Tate a trecut de la bolizi la trotinete electrice. Se laudă pe Twitter cu noile achiziţii, după ce anchetatorii i-au "curăţat" parcarea de lux

Cât timp stă în arest la domiciliu, Andrew Tate se laudă pe Twitter cu noile sale achiziţii. De data aceasta, vedete sunt câteva trotinete electrice marca Bugatti, în valoare de 11.300 de euro. Poliţiştii au confiscat colecția de bolizi de lux a fraţilor Tate în ianuarie. 

de Redactia Observator

la 26.04.2023 , 13:43

Andrew Tate s-a filmat în timp ce îşi prezenta noua colecţie de trotinete, în curtea casei sale din Pipera, unde se află în arestul la domiciliu: "Mi-au percheziţionat casa şi mi-au luat toate maşinile, aşa că mi-am cumpărat 10 Bugatti noi", a spus Tate. În filmare, Andrew Tate se laudă urmăritorilor săi şi le arată cum se plimbă pe una dintre trotinete, îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni scurți albaștri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Parcarea de lux, "curăţată" de anchetatori

Vezi și

Parcarea de lux din curtea fraţilor Tate a fost curăţată în ianuarie de anchetatori. Maşini de milioane de euro au fost ridicate şi depozitate la marginea capitalei, după ce proprietatea de zeci de milioane de euro a britanicilor a fost plină de poliţişti şi jandarmi.

Pe acelaşi subiect

Colecţia include modele impresionante: un Rolls Royce de 320.000 de euro, un Lamborghini Huracan de 200.000 de euro, două Ferrari de aproape 600.000 de euro şi chiar un Aston Martin Vanquish în valoare de peste 400.000 de euro. Maşinile au ajuns într-un depozit de la marginea Capitalei. Toate au numere de înmatriculare personalizate care încep cu T8.

Frații Tate, în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile

Tribunalul București a decis, vineri, prelungirea arestului la domiciliu pentru Andrew și Tristan Tate. Frații Andrew și Tristan Tate s-au prezentat în fața magistraților Tribunalului București, sperând să fie plasați sub control judiciar.

Instanța a decis, însă, prelungirea mandatelor de arestare la domiciliu cu încă 30 de zile, atât pentru cei doi frați, cât și pentru cele două femei care i-au ajutat.

Andrew și Tristan tate, acuzați că au exploatat sexual 6 femei

Procurorii DIICOT i-au reţinut pe Andrew şi Tristan Tate şi pe două suspecte din România pe 29 decembrie 2022. Ei sunt acuzaţi de formarea unui grup infracţional organizat pentru a exploata sexual şase femei. Aceştia au negat că ar fi comis vreo infracţiune.

Pe 30 decembrie 2022, judecătorii au decis arestarea preventivă. Cei doi frați au fost plasați în arest la domiciliu în 31 martie 2023.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » Andrew Tate a trecut de la bolizi la trotinete electrice. Se laudă pe Twitter cu noile achiziţii, după ce anchetatorii i-au "curăţat" parcarea de lux