Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE GRAFICĂ. 200 de persoane evacuate din spitalul din Iaşi, după o gafă uriaşă comisă de un "Dorel" care curăţa un coş de fum

A fost alertă de incendiu la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi. Un fum negru a învăluit holurile şi saloanele. De teamă unui scenariu teribil, în care pacienţii ar fi prinşi într-o capcană de foc, salvatorii au activat planul roşu de intervenţie. Aproape 600 de copii şi adulţi. De vină pentru toată spaima ar fi isprava unui Dorel care curăţa un coş de fum. Bărbatul ar fi inversat evacuarea ventilatorului. 

de Redactia Observator

la 03.06.2022 , 19:22

Alarma s-a dat în jurul orei nouă. Spitalul Sfânta Maria era plin cu pacienţi. La camera de gardă, mame şi taţi aşteptau cu micuţii în braţe un consult, iar saloanele erau ticsite. Aproape 400 de copii şi 200 de rude ale acestora erau în clădire. Un fum negru, înecăcios a început să cuprindă spitalul până la etajul cinci. Iar saloanele şi holurile au fost învăluite în funingine groasă de-un deget. 

''Ne-au spus să ieşim afară. Agitaţie mare...Alţii ţipau! Am intrat în panică!''

Din cauza degajărilor mari de fum, pacienţii şi aparţinătorii lor, de la parter de la UPU, dar şi de la etaj, au fost evacuaţi.

Vezi și

''Aţi simţit ceva miros?

Pe acelaşi subiect

Doar fum. Ca şi cum ar fi ceva de funingine. De la o sobă.''

Curtea spitalului s-a umplut de mame cu bebeluşi în braţe, adolescenţi în cârje şi taţi speriaţi.

''Acum am ajuns, suntem la control. Am vazut atâţia pompieri...''

''Am simţit un pic de miros.Noi eram la 2. 

Eraţi cu fetiţa?

Da!

Ce a păţit?

O infecţie în gât!''

Timp de nouă minute, până când s-au lămurit de unde vine praful negru, pompierii au activat planul roşu de intervenţie. 

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU: S-au deplasat de urgenţă 14 autospeciale cu 50 de militari. Au fost evacuaţi 50 de copii şi 150 de persoane adulte.

Gafă uriaşă comisă de un "Dorel" care curăţa un coş de fum

Salvatorii au stabilit repede de la ce s-a stârnit panica. N-a fost foc, doar fum. Un muncitor a vrut să cureţe coşul defect dintr-un crematoriu nefolosit, aflat în clădirea vecină cu spitalul. Omul ar fi pornit greşit un ventilator şi, în loc să scoată fumul în afara clădirii, l-a băgat în interior. 

Alina Belu, manager Sf. Maria: Ceva venea din climatizare. Au fost afectate zona de parter, internări de zi, etajul 1, 2 şi 3. Nu au fost intoxicaţii.

După ce au aflat de fapta lui Dorel, cadrele medicale s-au întors în spital. S-au apucat să măture, să spele şi să dezinfecteze totul. În urmă cu exact un an, pe 22 iunie, secţia ATI a spitalului de copii a fost cuprinsă de flăcări. Atunci, o problemă la instalaţia electrică a declanşat incendiul. Nicio persoană nu a fost rănită.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE GRAFICĂ. 200 de persoane evacuate din spitalul din Iaşi, după o gafă uriaşă comisă de un "Dorel" care curăţa un coş de fum