Video Atelierul lui Moș Crăciun din Harghita: 400.000 de jucării şi sute de modele prind formă anual în această fabrică. Comenzile de Crăciun au început din septembrie
Moş Crăciun are ateliere şi în România! Chiar la această oră, se fac jucării pe bandă rulantă în fabricile de pluşuri din ţară. Într-un astfel de loc am ajuns şi noi, ca să vedem cum ia naştere o jucărie şi mai ales cum stau livrările. Angajaţii lucrează contratimp în această perioadă, doar vorba aceea, sacul Moşului trebuie să fie plin până în seara de 24 decembrie, nu-i aşa?! De la ei am aflat şi care sunt cele mai noi tendinţe în materie de jucării, poate vă inspiră la multele cumpărături din această lună!
Cei 100 de angajaţi din această fabrică de jucării din Harghita sunt, în această lună, spiriduşii care fac posibilă magia din dimineaţa zilei de Crăciun. 400 de mii de jucării şi sute de modele prind formă anual aici. În decembrie însă procesul prinde viteză.
Atelierul lui Moș Crăciun din Harghita
Peter Anabella, angajat: La toate grupurile lucrează altceva, unul face nasul, altul urechea. Fiecare om are partea lui dintr-un animăluţ. Eu umplu sacul ăsta cu sâmburi de cireşe.
Aceasta este, de fapt, şi tendinţa momentului în industria de jucării: pluşurile cu umplutură din sâmburi de cireşe ori de struguri sunt la modă astăzi printre copii. Specialiştii spun că pot fi folosite pentru un somn liniştit ori pentru răceli şi colici, atunci când interiorul este încălzit.
- 350 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir. Proiect cultural inedit la Teatrul de Păpuşi din Alba Iulia: "Ne...
- Explozie de culoare la Craiova. Oraşul, transformat într-un tărâm de poveste cu păpuşi gigant: "Este magic!"
- Brandurile care profită de succesul filmului Barbie. O companie din Mexic a început să vândă sicrie roz pentru...
Szente Csilla, angajat: Îmi place că în fiecare oră facem alte modele. Acum facem pentru bebeluşi modelul ăsta, să doarmă mai uşor, aici are şi muzică, dacă trage.
Nicio jucărie nu pleacă însă din fabrică până nu trece câteva teste. Iată unul dintre ele.
Ungureanu Eniko, angajat: Să ai controlul final. Etichetele, picioarele să nu fie ieşite, broderia, cusătura manuală, aici trebuie pieptănat un pic.
Szabo Clara, administrator: Începând din septembrie deja curg comenzile pentru sezonul de Crăciun. Lucrăm la foc continuu şi până acum mai mult de 10 mii de jucării au plecat de la producţia noastră.
Dacă nu ştiţi câte cadouri să cumpăraţi anul acesta copiilor de sărbători, psihologii vă sfătuiesc să aplicaţi regula celor 4 daruri: unul dintre ele poate fi reprezentat de jucăria favorită. Specialiştii avertizează însă să fiţi cu băgare de seamă atunci când selectaţi jucăriile. Alegeţi-le întotdeauna pe cele din materiale sigure şi adecvate vârstei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰