Antena Meniu Search
x

Video Avionul misterios care a traversat mai multe țări NATO a fost vândut sâmbăta trecută în Lituania: "Erau trei persoane, unul a vorbit în rusă”

Se adâncește misterul avionului fantomă. Autorităţile din Bulgaria încă nu au reuşit să dea de urma celor două persoane care s-ar fi aflat în avionul misterios aterizat la sud de Dunăre. Acesta a survolat ilegal spaţiul aerian a mai multor state înainte de aterizare. În Bulgaria a fost găsit pe un aeroport nefolosit de ani de zile, acoperit cu o prelată.

Laurenţiu Rădulescu
de Laurenţiu Rădulescu

la 10.06.2022, 18:43

Vezi și

Fostul proprietar al avionului, un celebru pilot din Lituania, a povestit că aeronava a fost cumpărată sâmbăta trecută de trei persoane. "Nu pot spune din ce țară erau, poate ucraineni, poate români sau bulgari. Un bărbat a comunicat cu mine în limba rusă. Nu știu numele acestor bărbați. Am semnat contractul şi mi-am luat banii", a povestit acesta.

Vești destul de proaste în ceea ce privește ancheta. Piloții misterioși au dispărut fără urmă

În urmă cu aproximativ o oră și jumătate procurorul-șef din Bulgaria, care anchetează acest caz, a declarat că nu există noutăți despre cei care se aflau în aeronavă. Avionul a fost cercetat ore întregi, iar anchetatorii au intrat înăuntru și au verificat instalațiile, mai ales că exista suspiciunea că ar fi putut fi ascunse diferite substanțe sau lucruri. De altfel, avionul a fost sigilat.

Este o anchetă amplă, care implică mai multe țări. Aeronava a zburat în șase membre NATO, fără ca aviațiile naționale să-i convingă pe piloți să coboare la sol. Piloții au aterizat în cele din urmă în Bulgaria, pe o pistă care nu mai este folosită de 10 ani. Nu se știe cum au reușit să ajungă acolo și să plece, în condițiile în care cea mai apropiată localitate este de 8-9 kilometri distanță, a transmis reporterul Observator Laurențiu Rădulescu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Avionul misterios care a traversat mai multe țări NATO a fost vândut sâmbăta trecută în Lituania: "Erau trei persoane, unul a vorbit în rusă”