Video Băieţelul de 6 ani din Sibiu, închis la grădiniţă în debara drept pedeapsă, eliberat de altă educatoare care i-a auzit ţipetele, după jumătate de oră
O educatoare de la o grădiniţă din Cisnădie este anchetată pentru că ar fi închis un copil de şase ani într-o debara, drept pedeapsă. Mama băiatului susţine că micuţul refuză acum să mai meargă la grădiniţă. Si nu este un caz singular. Şi alţi părinţi s-au plâns de comportamentul nepotrivit al educatoarei.
Mama băiatului de numai şase ani spune că educatoarea i-a încuiat fiul într-o debara cu lumina stinsă. În acest fel a vrut să-l pedepsească pentru că era neascultător. O altă educatoare a auzit ţipetele băiatului şi a deschis uşa.
"Am înţeles că a fost închis de la 11:30 până la 12:00, până a venit doamna să-l scoată de acolo. Cred că i-a mai făcut şi în trecut ceva, pentru că el a venit plângând că nu mai vrea să doarmă la grădiniţă, că l-a luat de aici de la mijloc şi l-a pus în pat", povesteşte mama copilului.
Femeia e revoltată după ce a aflat despre incident de la alţi părinţi.
"Eu nu am fost informată de acest incident, deşi toată grădinţia ştia. Directoarea ştia. Eu nu am fost informată. Am aflat a doua zi de la o mămică care a fost uimită de cum l-am adus la grădiniţă", spune mama copilului.
- Un bărbat de 37 de ani, găsit mort pe acoperișul unei case în construcție din județul Timiș
- Rafinăriile Lukoil şi Petrobrazi, afectate de o pană de curent: Garda de Mediu, chemată în Ploieşti. Reacţia...
- Doiniţa şi Bianca, două surioare de 4 şi 14 ani, au dispărut în Sibiu. Poliţiştii au indicii că fetiţele ar...
- Încăierare între neamuri, la Borleşti, după un live pe o reţea de socializare: "S-au bătut băieţii, sunt...
- Tineri pe motocicletă, spulberaţi cu mașina de o șoferiță de 19 ani, pe o stradă din Lugoj. Accidentul a fost...
Educatoarea nu ar fi la prima abatere
Directoarea unităţii de învăţământ confirmă incidentul şi susţine că au mai existat sesizări legate de comportamentul educatoarei, însă nu atât de grave.
"Am mai avut sesizări în cursul anului 2023. Dânsa a fost chemată în faţa Consilului de Administraţie. Şi-a cerut scuze de la părinţi. Va fi o anchetă", a declarat Dana Raicu, directorea şcolii.
Plângerile părinţilor au ajuns şi pe masa Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi la Poliţie. O altă mămică susţine că nici copilul ei, care suferă de tulburări din spectrul autist, nu mai vrea să meargă la şcoală din cauza educatoarei.
"Am întrebat fata dacă vrea să mergem şi a zis că nu. Rrefuză. Când o vede, îşi ia hainele şi a fugit după noi pe scări", spune mama copilului.
Educatoarea riscă acum diminuarea salariului pentru o perioadă de până la şase luni sau chiar desfacerea contractului de muncă, în funcţie de rezultatele anchetei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰