Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bookfest 2024. Sute de expozanţi în prima zi a târgului de carte cu reduceri de până la 70% 

Suntem printre primii la consumul de bere în Uniunea Europeană, şi ultimii la consumul de carte. Salonul Bookfest s-a deschis astăzi la Bucureşti cu mai puţine titluri noi şi cu mai multe reduceri. Editorii spun că îi salvează cărţile pentru copii, care reprezintă un sfert din vânzările totale. Adulţilor le place ficţiunea şi încet, încet, descoperă autorii români. 

de Mădălina Iacob

la 29.05.2024 , 22:17

Cărţile pentru copii s-au vândut cel mai bine în prima zi a târgului de carte. Autorii mizează pe noua generaţie, mai ales pentru titlurile româneşti. 

"Cărţile noastre sunt cărti cu mesaj, frumos ilustrate, carti din care copiii raman cu ceva, fie ca le e frica de intuneric, si atunci povestea respectiva ii ajuta sa treaca acesta frica, sau le e greu sa isi faca prieteni povesti terapeutice", a declarat Roxana Petrescu, PR editura TREI.

Adulţii şi-au umplut pungile cu ficţiune

Vezi și

"Stephen King, Dune. El, ajuns la final de viata, ne povesteste despre ce conteaza, care sunt valorile care raman spre final, dar si continua povestea multor personaje cu care fanii lui Stephen King s-au intalnit de-a lungul carierei sale", precizează Alexandra Dumitraşcu, editura Nemira.

Pe acelaşi subiect

Reducerile ajung până la 70%. Editorii speră ca măcar aşa să îi atragă pe români spre carte. Fără ajutor din partea autorităţilor, după pandemie, industria cărţii abia reuşeşte să supravieţuiască. 

"Au crescut foarte mult costurile, pe piata de carte s-a produs o revolutie dupa pandemie, costurile de tipar, hartia, s-au dus la nivleuri nesustenabile. 06 12 noi suntem a sasea piata de consum de bere din uniunea europeana si a douazeci si saptea de consum de carte, undeva nu e o problema de pret, e o problema de educatie. 06 36 a disparut cititul de plăcere, ceea ce se cultiva in alte tari cu asiduitate, la noi se neglijeaza continuu", spune Mihai Mitrică, Asociaţia Editorilor din România.

Ca sprijin, ministrul Culturii a anunţat la Bookfest că lansează programul naţional de achiziţie de carte pentru toate bibliotecile din România. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Bookfest 2024. Sute de expozanţi în prima zi a târgului de carte cu reduceri de până la 70%