Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Calea Victoriei a devenit centrul micilor afaceri. Micul Paris şi-a recâştigat farmecul de altădată

Bucureştiul a avut din nou farmecul Micului Paris, şi azi, odată cu redeschiderea centrului oraşului pentru pietoni. Zeci de mii de oameni au ieşit la promenadă pe Calea Victoriei, unde a fost o loterie să găseşti un loc la terase. Aşa că antreprenorii care au pariat pe deschiderea unei afaceri aici, chiar în pandemie, au şi câştigat. În ultimii doi ani, artera istorică a renăscut economic. 

de Ioana Matei

la 02.05.2022 , 18:10

Gelaterii, pizzerii, cafenele, cofetării restaurante cu bucătării internaţionale. Pe toate le găseşti, dacă iei Calea Victoriei la pas. Zeci de mici afaceri locale s-au deschis după ce zona a devenit loc de promenadă. 

Ştefan Manole - head barista: Numărul de oaspeţi care ne trece pragul a crescut considerabil. Odată cu deschiderea afacerilor sunt sigur că clădirile, de exemplu, vor fi mult mai uşor recondiţionate de acum încolo, deci cumva vom avea mult mai multă grijă de oraş. 

În urmă cu trei ani, la parterul clădirilor de pe Calea Victoriei bătea vântul. Acum, cu greu mai găseşti un spaţiu de închiriat, deşii chiriile s-au dublat. 

Vezi și

Ioana Matei - reporter Observator: În doar 400 de metri, pe Calea Victoriei, am numărat nu mai puţin de şase gelaterii, dintre care trei au fost deschise în ultimul an. 

Pe acelaşi subiect

Iar cozi sunt la fiecare în parte. 

Reporter-bucureştean: -Merită să stai la coadă pentru o îngheţată?

- Dacă e bună, da.

Şi primarul Capitalei a ieşit la pas pe Calea Victoriei

În singurul rooftop din zonă, deschis vara trecută, proprietarii au mizat pe un altfel de meniu: cocktail bar, sushi bar şi bucătărie fusion.

Liviu Zamfir - manager restaurant: În fiecare duminică începem să organizăm brunch-uri pentru familie pentru că Calea Victoriei asta înseamnă, ai ieşit la plimbare cu familia, vrei să mănânci undeva. 

Chiar şi primarul Capitalei a ieşit la pas pe Calea Victoriei şi s-a oprit la atelierele din Piaţa George Enescu. 

Nicuşor Dan - primarul general al Capitalei: Oraşul înseamnă spaţiu public şi noi trebuie să începem să redescoperim spaţiul public, unde să ne cunoaştem, să cunoaştem oraşul împreună. 

O expoziţie cu imagini din perioada interbelică confirmă că artera şi-a recăpătat farmecul de altădată. 

Bucureştean: "E mai plăcută ideea că se doreşte să se învie obiceiul din anii de demult".

Anul acesta, în cadrul proiectului Străzi Deschise, a devenit pietonal şi o parte din bulevardul Unirii, iar, pe parcursul verii, vor fi deschise pietonilor, prin rotaţie, străzi din toate cele şase sectoare ale Capitalei. 

Ioana Matei Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Calea Victoriei a devenit centrul micilor afaceri. Micul Paris şi-a recâştigat farmecul de altădată