Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont

Coşmar pentru clienţii unei mari bănci din România, care au rămas cu conturile goale în câteva minute. Înşelaţi de hackeri, banii lor au transferaţi prin mai multe conturi ale aceleiaşi bănci, pentru ca apoi să li se piardă urma. Au făcut sesizări, însă deocamdată nu se ştie dacă şi cum îşi pot recupera banii. 

de Cosmina Balint

la 23.03.2023 , 20:20

Unul dintre clienţii băncii care au sesizat poliţia despre această nouă metodă a rămas fără 16.000 de lei în câteva secunde.

Victimă: Am primit un mail că am poprire pe cont. Am deschis mailul. Nu am făcut bine, dar asta e. S-a făcut roșu la semafor, am sunat la *200 că așa îmi scria în cont. Am vorbit cu domnişoara de la call center, mi-a zis că nu am nimic blocat, nu am nimic poprit. Tot eram la semafor cu mașina oprită zic hai să intru și pe cont. Am deschis contul de pe telefon și am constatat că nu mai am niciun ban în cont.

Păgubitul este din Bucureşti şi la prima vedere pare că a căzut victimă unor hakeri, numai că banii lui nu au dispărut din sistem, ci au fost mutaţi în contul unui client din Oradea. Doar că şi acesta a rămas fără bani.

Vezi și

Victimă: Au fost tranferați împreună cu banii pe care eu îi aveam înainte în cont. O tranşă de 6.000 și una de 15.000 de lei.

Pe acelaşi subiect

Clientul din Oradea spune că şi-a blocat conturile, însă degeaba. Două zile mai târziu alţi 15.000 de lei i-au dispărut din conturi. Toţi banii ar fi ajuns în contul unei femei din altă localitate, iar de aici în contul altei femei, ca într-un final, banii să fie mutaţi în altă bancă. Toţi s-au plâns poliţiei. 

Sorin Stănică, expert cyber poliția națională: Exstă posibilitatea ca utilizatorul să fi accesat un site clonă. Ar mai putea exista o posibilitate să fi instalat în propriul dispozitiv un malware, un virus cum e cunoscut. Virus care are această capacitate de a accesa contul bancar al utilizatorului. 

Care este poziţia băncii în urma sesizărilor primite

Însă nu este exclusă nici o fraudă din interiorul băncii. În orice anchetă de acest fel, investigatorii verifică toate pistele. Banca însă exclude această posibilitate din start. 

"Odată cu extinderea plăţilor online, apar şi metode tot mai sofisticate ale atacatorilor prin care abordează clienţii băncilor sau ale altor instituţii în vederea obţinerii informaţiilor personale și accesul la conturi/aplicații. Băncile la rândul lor își intensifica eforturile pentru protecția și informarea clienților lor. Astfel, banca noastră desfășoară cu regularitate campanii de informare și conștientizare prin mai multe canale: newsletter (email, SMS), website-ul băncii.''

Rămân totuşi multe semne de întrebare.  

Mihai Rotariu, reprezentant DNSC: Nu poți să pierzi practic accesul la cont fără să oferi datele. Există posibilitatea să te infectezi cu malware și prin accesarea unui link și ulterior descărcarea malware-ului pe dispozituvul respectiv dar și prin accesarea unui atașament.

Specialiştii spun că hakerii născocesc metode noi, din ce în ce mai convingătoare. Pe sigurantaonline.ro există un chestionar online prin care oamenii pot învăța cum să nu pice în campanele escrocilor.  

În ultima perioadă, atacatorii au folosit sigla şi însemnele mai multor instituţii de stat, printre care Poşta Română, Poliţia Română, ANAF, ca să păcălească câţi mai mulţi oameni. 

Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont