Antena Meniu Search
x

Curs valutar

CNSU: Masca devine obligatorie în spațiul public de la o incidență de 1,5 cazuri la mia de locuitori

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de luni, 2 octombrie, Hotărârea cu numărul 51, prin care a fost propusă modificarea valorii ratei de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măștii în toate spațiile publice deschise, în sensul reducerii acesteia de la 3 la 1,5/1.000 de locuitori.

de Ana Maria Ghiarasim

la 02.11.2020 , 21:26

  • Masca de protecție devine obligatorie în toate județele în care rata de incidență a cazurilor de COVID-19 depășește 1,5 la mia de locuitori.
  • Ludovic Orban anunța că decizia CNSU va fi transpusă într-o Hotărâre care, cel mai probabil, va fi adoptată joi.

De asemenea, în Hotărârea 51, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor și zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.

Astfel, CNSU propune ca purtarea măștii de protecție să fie obligatorie în toate localitățile din județele în care incidența depășește 1,5/1.000 de locuitori, iar în județele în care rata de incidență este mai mică de 1,5 purtarea măștii să fie obligatorie la nivelul localităților unde incidența depășește 1,5/1.000 de locuitori.

Hotărârea nr.51 a Comitetului Național pentru Situații de Urgenţă 1/2
Articolul continuă după reclamă
Hotărârea nr.51 a Comitetului Național pentru Situații de Urgenţă 2/2

Premierul Ludovic Orban a anunțat încă din timpul zilei că purtarea măştii de protecție ar putea deveni obligatorie în toate judeţele cu rata de infectare de peste 1,5 la mie.

”CNSU va analiza propunerea de introducere a portului măştii şi în spaţiile deschise pentru toate judeţele unde se depăşeşte rata de infectare de 1,5 la mie. Ea va fi propunere a CNSU şi trebuie transpusă de Guvern joi şi cel mai probabil joi vom adopta modificarea la hotărârea de Guvern privind starea de alertă”, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru luni, 2 noiembrie 2020, că au fost înregistrate 4.041 cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore şi 86 de morţi, numărul total al persoanelor infectate cu SARS CoV-2 în România ajungând la 250.704 de cazuri.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » CNSU: Masca devine obligatorie în spațiul public de la o incidență de 1,5 cazuri la mia de locuitori