Antena Meniu Search
x

Marius, tânărul omorât cu 11 lovituri de cuțit la Mediaș, venise în țară de Sf. Ion. Doi dintre criminali, eliberați condiționat (Video)

Marius Andrei Faghiura, tânărul de 25 de ani care a fost ucis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Mediaș, se întorsese în țară de Sfântul Ioan, el fiind plecat la muncă în Germania.

Marius Andrei Faghiura, tânărul de 25 de ani care a fost ucis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Mediaș, se întorsese în țară de Sfântul Ioan, el fiind plecat la muncă în Germania.

Tatăl victimei a povestit că fiul lui lucra ca bodygyard în Germania și a venise în țară, pentru câteva zile, de Sfântul Ioan.

Marius Andrei Faghiura, tânărul ucis la Mediaș, se întorsese în țară de Sfântul Ioan

Marius Faghiura a murit, în noaptea de duminică spre luni, după ce a fost înjunghiat de 11 ori și lovit cu pumnii și picioarele, chiar sub ochii tatălui său, în urma unui conflict izbucnit în clubul Serabeva, din Mediaş.

Pe acelaşi subiect

Trei bărbați au fost arestați în acest caz: Marius Rusu, cercetat pentru omor calificat, Otvos Ovidiu Ioan, cercetat pentru omor, și Anghel Paul pentru lovituri și alte violențe. 

Cei trei au fost aduși, luni, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, unde au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Doi dintre agresori, eliberați în baza recursului compensatoriu

Doi dintre cei trei bărbați arestați în cazul crimei de la Mediaș au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu.

Marius Rusu a fost eliberat condiționat în mai 2018, el având un rest de executat de 777 zile. Potrivit deciziei de la Judecătoria Deva, bărbatul a beneficiat de 408 de zile câştigate potrivit legii privind recursul compensatoriu şi de 96 de zile câştigate ca urmare a muncii prestate în perioada cât a fost închis. În lipsa legii privind recursul compensatoriu, condamnatul ar mai fi stat cel puţin 1 an la închisoare.

"Având în vedere că prin procesul verbal nr. 18/3.05.2018 al Comisiei de propuneri de pe lângă Penitenciarul Deva se solicită liberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius, întrucât îndeplineşte condiţiile legale. Din examinarea procesului verbal mai sus amintit se constată că prin sp. nr. 288/2014 a Tribunalul Alba, condamnatului Rusu Marius i s-a aplicat pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 C.p. rap. la art. 176 C.p., a cărei executare a început la data de 26.08.2008.

Din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 4748 zile, condamnatul a executat efectiv 3946 zile ceea ce reprezintă 3/4 parte (din care 408 zile ca beneficiu conform Legii nr. 169/2017), iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 96 zile el a executat 3/4 parte din pedeapsa la care a fost condamnat. Considerând că din cuprinsul procesului verbal rezultă că susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, fiind disciplinat, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare", se arată în motivarea Judecătoriei Deva privind eliberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius.

11 lovituri de cuțit și alte opt lovituri cu piciorul în cap

Victima a fost înjunghiată de 11 ori și lovită de agresori cu pumnii și picioarele în cap.

Marius Andrei Faghiura, tânărul ucis la Mediaș, se întorsese în țară de Sfântul Ioan

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în noaptea de 12/13.01.2019, în jurul orei 00:40, numiţii Rusu Marius (în vârstă de 30 de ani, născut în mun. Blaj, jud. Alba, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), O.O.I.( în vârstă de 38 de ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu, cu antecedente penale), A.P. (în vârstă de 34 de ani, născut în mun. Alba Iulia, jud. Alba, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş. În jurul orei 01.05, un grup format din 10 persoane de sex masculin pătrunde în club si se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima Faghiura Marius Andrei (în vârstă de 25 ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu). Imediat între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I. precum şi Rusu Marius. Văzând că Rusu Marius se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima, părăsesc clubul şi o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20-30 m depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către R.M., O.O.I., A.P. precum şi celelalte persoane”, se arată într-un comunicat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În continuare, victima alunecă pe zăpadă şi cade la pământ, fiind astfel ajunsă din urmă de către Rusu Marius şi O.O.I., ambii având în mâna dreaptă câte un cuţit. O.O.I. se poziţionează în dreptul capului victimei şi îl loveşte cu piciorul în zona capului de 8 ori.

Concomitent cu loviturile aplicate de O.O.I. în zona capului, Rusu Marius loveşte victima aflată la pământ de 11 ori cu cuţitul în zona membrelor inferioare, acesta fiind împiedicat să mai lovească în continuare cu cuţitul de către O.O.I. care îl împinge de deasupra victimei, moment în care se dezechilibrează şi cade în zăpadă în apropierea victimei. Imediat după ce Rusu Marius şi O.O.I. încetează să mai lovească victima, apare venind în fugă şi A.P. care se îndreaptă direct către victima aflată la pământ si pe care o loveşte cu pumnii şi cu picioarele tot în zona capului.

Marius a murit la spitalul din Mediaș

„Aşa cum rezultă din fişa de constatări preliminare nr. 96/A3/23 din 13.01.2019, moartea victimei Faghiura Marius Andrei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecutivă unor plăgi tăiate-înţepate la nivelul membrelor inferioare cu secţiune de pachet vascular femural drept (arteră şi venă femurală), leziunile traumatice tanatogeneratoare putând fi produse prin lovire repetată cu un corp tăietor-înţepător, majoritatea aplicate dinapoia înaintea victimei.

La autopsie s-au mai constatat leziuni traumatice cranio-faciale şi la nivelul cotului stâng care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cădere pe un plan dur neregulat, dar care nu au intervenit în determinismul decesului”, se mai arată în comunicat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Marius, tânărul omorât cu 11 lovituri de cuțit la Mediaș, venise în țară de Sf. Ion. Doi dintre criminali, eliberați condiționat (Video)