Antena Meniu Search
x

Update Curtea de Apel a respins punerea Elenei Udrea sub control judiciar. Decizia nu este definitivă

Curtea de Apel a respins punerea Elenei Udrea sub control judiciar. Decizia nu este definitivă.

de Redactia Observator

la 05.03.2021, 15:55

Curtea de Apel Bucureşti decide astăzi dacă Elena Udrea va fi plasată sub control judiciar
Curtea de Apel Bucureşti decide astăzi dacă Elena Udrea va fi plasată sub control judiciar - Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE: Curtea de Apel a respins punerea Elenei Udrea sub control judiciar ca să nu poată părăsi țara. Decizia nu este definitivă.

UPDATE: Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a declarat, vineri, la sosirea la Curtea de Apel Bucureşti, unde se discută plasarea sa sub control judiciar, că ea a revenit de bunăvoie în ţară şi nu intenţionează să plece din nou. "Eu m-am întors de bunăvoie din Costa Rica şi nu cred că se pune problema ca în acest moment să fie vreun risc ca eu să plec undeva, câtă vreme mi-am asumat să vin să trăiesc în România", a afirmat Udrea. Ea a susţinut că nu crede că vreo instanţă poate menţine decizia dată pe fond şi a afirmat că acea sentinţă este şi asupra copilului său. "Oamenii au şi astfel de sentimente, mai ales când este vorba de un copil. Deci evident sunt emoţiile cuiva care crede în Dumnezeu", a spus Udrea, referitor la faptul că a blestemat o judecătoare, potrivit news.ro. 

Judecătorii CAB vor trebui să se pronunţe cu privire la ”luarea măsurii arestării preventive propusă de DNA/DIICOT (art.223 NCPP) luarea măsurii preventive a controlului judiciar”. Şedinţa este programată la ora 11:00, relatează news.ro. Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare, iar fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, la cinci ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009. Sumele care au făcut obiectul luării de mită vor fi confiscate de la Udrea. Decizia nu este definitivă.

Citește și:

Fostul ministru Elena Udrea a afirmat că sentinţa a fost pentru ea un şoc şi că a revenit în ţară convinsă că ceva s-a schimbat în Justiţie. În opinia Elenei Udrea, judecătoarea din dosarul său ”a dat o decizie absurdă”. ”Nu ştiu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înţeleg cum va dormi această femeie liniştită la noapte”, a declarat Elena Udrea imediat după decizia instanţei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Curtea de Apel a respins punerea Elenei Udrea sub control judiciar. Decizia nu este definitivă