Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dezastrul ecologic pe litoral: Marea s-a colorat în negru din cauza poluării cu păcură

Combustibil naval, garnituri de la uşile vapoarelor sau bucăţi din uşile avioanelor. Sunt doar câteva dintre deşeurile găsite azi în inima staţiunii Mamaia, la doi paşi de mal, de un activist de mediu. Captura care otrăveşte marea a fost denunţată imediat la 112. 

de Andreea Filip

la 23.05.2024 , 20:21

Marea a fost neagră astăzi din cauza poluării. Păcura, un combustibil pentru vapoare extrem de periculos când ajunge în apă, se întindea din zona Cazinoului până pe plaja din apropiere. Activistul de mediu Mădălin Sopoglu s-a îngrozit când a văzut dimensiunea poluării.

Sopoglu Mădălin, activist: Aceasta este o probă care se ţine la vapor în regim special, dar la noi se aruncă în Marea Neagră. Se ţine un an de zile in condiţii stricte. Este foarte periculoasă, este păcură, hidrocarbură. Nu are ce căuta în mare. 

Dezastrul ecologic pe litoral

Vezi și

Ca să demonstreze autorităţilor cât de poluat este nisipul, activistul a făcut un experiment. Datele de pe bidonul cu păcură care plutea în Marea Neagră arată că poluarea provine de pe o navă venită săptămâna trecută din Beirut în portul Constanţa. Vasul este încă în apele româneşti. Hidrocarburile găsite astăzi sunt doar o mică parte din dezastrul ecologic de pe litoral. 

Pe acelaşi subiect

Sopoglu Madalin, activist: O garnitură de la o uşă de vapor. Resturi de pe vapoare. 

În alt loc, altă descoperire  - o bucată dintr-o aripă de avion. Activistul a reclamat la 112 dezastrul ecologic.

Reporter-activist: - Unde aţi găsit-o?

- Pe plajă, puţin mai în faţă! Printre gunoaie şi alte nenorociri. Fix pe malul mării. După culoare pare să fie de la armată. 

Poluarea din Marea Neagră creşte o dată cu traficul naval care s-a mărit după ce ruşii au bombardat porturile din zona Odesei. Efectele sunt catastrofale: scurgeri de petrol, delfini morţi în apele otrăvite şi ecosistem marin devastat de explozia minelor de război. O altă faţetă dramatică a poluării a arătat-o şi o anchetă Observator care a descoperit midii pline cu metale grele şi substanțe cancerigene în valori pe care cercetătorii nu le-au mai întâlnit niciodată. Pescarii care culeg fructe de mare din zonele interzise şi poluate le oferă apoi restaurantelor, care le pun pe masa clienţilor ca trufandale.

Alexandru Cîrîc, director ICA: Este un risc major. Sub nicio formă nu trebuie consumate.

Dan-Lucian Vasiliu, director Geocomar: Recomandarea noastră este să nu extragem midii pentru consum din port, având în vedere poluarea.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Dezastrul ecologic pe litoral: Marea s-a colorat în negru din cauza poluării cu păcură