Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dispărut fără urmă de trei zile, Cătălin a fost găsit mort în apele Dunării. Tânărul de 18 ani trebuia să dea BAC-ul peste câteva zile, dar a ales moartea

Doar 18 ani şi o viaţă înainte. Aşa că nimeni nu îşi explică ce s-a întâmplat cu Cătălin Gabriel. Dispărut fără urmă de trei zile, tânărul a fost găsit mort în apele Dunării. Peste câteva zile, băiatul trebuia să susţină examenul de Bacalaureat.

de Monica Palade

la 21.06.2023 , 16:48

Alerta a fost dată de tatăl băiatului care nu a reuşit să dea de el. Plecase de acasă fără acte şi telefon. Surse din anchetă susțin că băiatul ar fi fost zărit pe camerele de supraveghere amplasate în apropiere de Dunăre, lângă piciorul podului lui Traian. Toată lumea a sperat însă să nu aibă parte de cel mai urât scenariu. Nu a fost însă aşa.

Timp de trei zile, pompierii l-au căutat în apele Dunării, iar, miercuri, trupul lui Cătălin Gabriel a fost descoperit în zona localităţii Şimian. Cadavrul a fost transportat la morgă, de unde urmează să fie ridicat de cei dragi.

Cătălin Gabriel era elev al Colegiului Național "Gheorghe Țițeica", din Drobeta Turnu Severin și trebuia să susțină examenul de Bacalureat. A ales însă alt drum pentru el. Unul al întunericului.

Vezi și

Ce spun salvatorii

În acestă dimineață, pompierii mehedințeni au reluat căutările pe fluviul Dunărea, după ce un tânăr a fost dat dispărut duminică, 18 Iunie. Timp de două zile, pompierii militari au efectuat căutări atât la suprafața apei cu două ambarcațiuni, cât și în mediul acvatic, sprijiniți de scafandrii din cadrul ISU Dolj și ISU Caraș. Astăzi, la solicitarea IPJ Mehedinți, pompierii mehedințeni au desfășurat misiuni de căutare cu două ambarcațiuni, persoana fiind găsită decedată la confluența râului Topolnița cu fluviul Dunărea.

Ştire realizază cu ajutorul informaţiilor funizate de reporterul Observator Alin Ghiciulescu. 

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Dispărut fără urmă de trei zile, Cătălin a fost găsit mort în apele Dunării. Tânărul de 18 ani trebuia să dea BAC-ul peste câteva zile, dar a ales moartea