Video Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera
Prima zi de muncă a săptămânii a venit cu blocaje uriaşe în traficul din zona de nord a Capitalei. Blocaje care au afectat inclusiv circulaţia la intrarea în autostrada A0. Asta după ce, pe celebrul "bulevard al corporatiştilor", Dimitrie Pompeiu au fost impuse restricții de circulaţie pentru lucrări.
Este ora 10 și 30 de minute și așa se circulă în acest moment pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, în zona Pipera, când toată lumea încearcă să ajungă la muncă. Mașinile stau foarte mult în coloană, iar traficul este extrem de aglomerat.
La ora 9 dimineața am plecat din acest punct și am mers pe ruta ocolitoare, pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, strada Petricani, Fabrica de Glucoză și, în cele din urmă, pe strada George Constantinescu, până când ne-am întors exact în locul din care am plecat.
Doi kilometri pe care i-am parcurs într-o oră și 20 de minute. Asta ca să vă faceți o idee despre cât de greu se circulă în acest moment, în condițiile în care o bandă de pe bulevardul Dimitrie Pompeiu a fost închisă, iar lucrările la linia de tramvai au început deja.
Traficul în această zonă este imprevizibil. În doar câteva minute se adună foarte multe mașini, apoi se eliberează pentru scurt timp, după care coloanele se formează din nou. Este haos atât în sensul giratoriu din zona Petricani, cât și pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, unde se circulă pe o singură bandă.
Șoferii încearcă să ajungă către Fabrica de Glucoză, pe singura rută ocolitoare disponibilă în acest moment: Dimitrie Pompeiu, Petricani, Fabrica de Glucoză și George Constantinescu. Practic, este un traseu în formă de dreptunghi pe care șoferii trebuie să îl parcurgă pentru a evita, pe cât posibil, zona deja sufocată de trafic, din cauza numeroaselor lucrări.
În spatele meu se intersectează traficul care vine dinspre Voluntari cu cel din zona de nord a Capitalei, dar și cu mașinile care se îndreaptă spre autostrada A3. Se aud foarte multe claxoane, iar nervii șoferilor sunt întinși la maximum.
Am constatat că cel mai greu se circulă, evident, la orele de vârf, în special dimineața. Cel mai probabil, aglomerația va reveni și după-amiază, în jurul orelor 16-17, când oamenii vor pleca de la muncă spre case.
Rămânem aici și vom reveni cu informații despre starea traficului și despre modul în care se desfășoară circulația în această zonă problematică.
