Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Droguri cumpărate din străinătate cu cryptomonede, vândute elevilor din Argeş. Opt persoane au fost arestate preventiv

Poliţiştii fac arestări pe bandă rulantă în cazul traficanţilor de droguri ai căror clienţi sunt şi elevi. O nouă reţea a fost destructurată în Argeş, după ce autorităţile au descoperit că indivizii, printre care şi elevi, vindeau stupefiantele în zonele din apropierea unor licee, cu preţuri cuprinse între 100 şi 150 de lei pentru un gram. Drogurile erau cumpărate din străinătate, fiind plătite cu cryptomonede. Opt persoane au fost arestate preventiv, a transmis DIICOT.

de Redactia Observator

la 07.04.2023 , 18:39

Anchetatorii au făcut în acest dosar 19 percheziţii domiciliare la locuinţele a 14 persoane, bănuite de trafic de droguri de mare risc, de risc, precum şi de trafic de substanţe cu efect psihoactiv (NPS). Principalii clienţi ai traficanţilor erau tineri de liceu. 

"În cauză s-a reţinut că, începând cu anul 2022, inculpaţii au comercializat droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv, consumatorilor de pe raza judeţului Argeş, inclusiv elevi de liceu, profitând de vulnerabilitatea vârstei acestora. Drogurile au fost achiziţionate din afara ţării, iar ulterior comercializate şi în proximitatea unităţilor de învăţământ, cu sume cuprinse între 100 şi 150 de lei per gram", se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de DIICOT.

DIICOT a anunţat că magistraţii au admis propunerea de arestare preventivă, astfel că opt persoane au fost arestate pentru 30 de zile, potrivit news.ro

Articolul continuă după reclamă

Ce au găsit anchetatorii la percheziţii

Conform anchetatorilor, traficanţii au vârste cuprinse între 17 şi 43 de ani. Înainte de percheziţii, în acelaşi dosar, poliţiştii au indisponibilizat şi aproximativ un kilogram de substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv.

În urma percheziţiilor făcute, anchetatorii au ridicat aproximativ 100 de grame de fragmente vegetale şi substanţe susceptibile a fi psihoactive, 130 de grame de substanţă cristalină susceptibilă a fi droguri de mare risc, sumele de  aproximativ 45.000 de lei, 1.500 de euro şi 50 de lire sterline, ustensile folosite la porţionarea de droguri, mai multe telefoane mobile, arme albe şi cu aer comprimat, un autoturism şi alte bunuri cu valoare probatorie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Droguri cumpărate din străinătate cu cryptomonede, vândute elevilor din Argeş. Opt persoane au fost arestate preventiv