Festivalul dubaşilor de la Săvârşin, dedicat Regelui Mihai. Colindătorii vor purta paglici negre, în semn de doliu
Preferaţii fostului suveran, colindătorii de pe Valea Mureşului au depus coroane de flori şi lumânări la Castelul Regal.
Preferaţii fostului suveran, colindătorii de pe Valea Mureşului au depus coroane de flori şi lumânări la Castelul Regal. În semn de respect, dubaşii au îmbrăcat costume populare vechi şi panglici negre în piept.
Tobele au fost singurele care s-au auzit, ieri, în Săvârşin. În semn de respect pentru Regele Mihai, dubaşii au mers în alai fără să colinde. Au îmbrăcat straie populare vechi de zeci de ani şi au purtat în piept o panglică neagră.
Prima casă la care se opresc în fiecare an feciorii este Castelul Regal. Au ajuns şi ieri, însă, de această dată, nu pentru a colinda. Dubaşii au ţinut un moment de reculegere şi au depus coroane şi au aprins lumânări.
Ioan Vodicean, primar Săvârşin:
Am adus o coroană. Am depus o lumânare şi ne rugăm ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletul Majestăţii Sale, Regele, acolo unde îi este locul.
Săvârşinul, ca şi toată ţara, fără Majestate este ceva gol. A lăsat în urma lui un mare gol, a fost un reper, spun oamenii locului.
Dubaşii de la Săvârşin erau preferaţii Regelui Mihai. Regele Îi primea pe colindători în curtea Castelului şi îi întâmpina cu cozonac, ceai cald şi o vorbă bună.
Tradiţia mersului cu duba este veche de aproape 200 de ani şi se mai păstrează doar în câteva localităţi de pe Valea Mureşului. În memoria Regelui, feciorii vor purta panglicile negre până în ajunul Crăciunului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰