Antena Meniu Search
x

Fraţii Săndulache au fost condamnaţi la 108 ani de închisoare, în Spania

Fraţii Săndulache au fost condamnaţi la 108 ani de închisoare, în Spania. Cei doi reuşiseră să strângă o avere, 1,2 milioane de euro, din trafic de persoane şi obligarea a zeci de românce să se prostitueze, în peninsula Iberică.

Cei doi români nu au drept la eliberare condiţionată
Fraţii Săndulache au fost condamnaţi la 108 ani de închisoare, în Spania - El Mercario

Fraţii Săndulache au fost condamnaţi la 108 ani de închisoare, în Spania. Cei doi reuşiseră să strângă o avere, 1,5 milioane de euro, din trafic de persoane şi obligarea a zeci de românce să se prostitueze, în peninsula Iberică.

Cristian Alin Săndulache, 35 de ani, liderul unei reţele de teroare în Asturia, a forţat zeci de românce, cu violenţă extremă, să se prostitueze în cluburi din Llanera şi Siero. A reuşit să le aducă din ţară în Spania promiţându-le un loc de muncă şi o viaţă mai bună. 

Tribunalul Provincial l-a condamnat joi la 55 de ani şi zece zile de închisoare. Fratele lui mai mare, Sebastian, 38 de ani, a fost condamnat la 53 de ani şi zece zile de închisoare. Ambii au primit pedepsele pentru aceleaşi acuzaţii: trei de trafic de persoane, trei de obligarea la prostituţie, una de spălare de bani şi alta de răniri şi alte violenţe.

Cei doi conduceau cu mână de fier o reţea în care fetele erau bătute, violate, obligate să se prostitueze şi tratate inuman. Uneori, pentru că nu câştigau câţi bani le cereau cei doi fraţi, fetele erau puse să mănânce în faţa lor bancnotele pe care le câştigaseră de la clienţi.

Pe acelaşi subiect

Cei doi fraţi au câştigat în doar trei ani, între 2010 şi 2013,  1,5 milioane de euro din trafic de persoane şi prostituţie şi deţineau maimulte apartamente în Oviedo şi mai multe maşini de lux.

Ionuţ Banciu și Marian Meaucă, locotenenţii celor doi fraţi, au primit o condamnare de 6 ani de închisoare, cu posibilitate de eliberare condiţionată după 2 ani de detenţie. Fraţii Săndulache nu au drept la eliberare condiţionată.

Totodată, cei doi fraţi au fost obligaţi să plătească fiecare o amendă de câte 500.000 de euro pentru spălare de bani, şi împreună daune de 285.000 de euro pentru zece fete, victime ale reţelei lor de prostituţie.

Alţi doi inculpaţi au fost achitaţi de judecători, o femeie şi un bărbat. Pentru toţi cei şase membri ai reţelei arestaţi în Spania procurorii ceruseră peste 400 de ani de închisoare.

Decizia de joi nu e definitivă şi poate fi atacată atât de procurori, cât şi de cei patru români condamnaţi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Fraţii Săndulache au fost condamnaţi la 108 ani de închisoare, în Spania