Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incendiu de proporţii în Urlaţi, o fabrică de saltele s-a făcut scrum

de Redactia Observator

la 15.01.2020 , 10:57

Incendiu de proporţii aseară în oraşul Urlaţi din Prahova. O fabrică de saltele a fost mistuită de flăcări uriaşe, iar totul s-a transformat în scrum. O mie de metri pătraţi au ars preţ de câteva ore, iar focul a distrus inclusiv TIR-urile care livrau marfa. Echipajele de intervenţie au acţionat în forţă, 50 de oameni care locuiau în apropiere au fost evacuaţi şi a fost trimisă avertizare prin sistemul Ro-Alert. Hala nu era asigurată.

După ora 22 se dă alarma în Urlaţi. Un nor gros de fum se ridică desupra oraşului, iar în întunericul nopţii o flamă uriaşă luminează cerul. Flăcările mari se văd de la kilometri distanţă. Localnicii filmează disperaţi momentele.

În toată zona, oamenii sunt avertizaţi prin mesaj Ro-Alert să stea departe din calea pericolului. Fabrica de saltele din oraş arde ca o torţă, iar focul se extinde alarmant.

Vezi și

Peste 50 de pompieri cu 8 autospeciale încep lupta cu focul. Sunt ajutaţi de salvatori care au venit din timpul liber, dar şi de zeci de voluntari.

Pe acelaşi subiect

Din cauza fumul dens, la faţa locului au venit şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Prahova, care au monitorizat calitatea aerului.

Incendiul a fost lichidat după miezul nopţii şi nu a produs victime. Pagubele sunt însă semnificative, iar hala nu era asigurată. Pompierii au rămas de pază toată noaptea pentru a nu se mai aprinde vreunul dintre focare.

Peste 200 de oameni lucrau în fabrica din Urlaţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Incendiu de proporţii în Urlaţi, o fabrică de saltele s-a făcut scrum