Antena Meniu Search
x

Incident la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi: Tanti Dumitra şi-a rupt piciorul înainte de slujba de Bobotează

La cei 80 de ani pe care îi are, Tanti Dumitra este nelipsită de la slujba de Bobotează, însă astăzi bucuria de a fi prezentă la evenimentul pe care l-a aşteptat atât i-a fost umbrită.

de Monica Palade

la 06.01.2021, 12:47

Bătrână ajutată de jandarmi
Incident la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi: Tanti Dumitra şi-a rupt piciorul înainte de slujba de Bobotează Imagine: batrana.jpg - Jandarmeria Galaţi
  • Bătrână şi-a rupt piciorul înainte de slujba de Bobotează

Înainte de a intra în biserica de la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, bătrânica s-a dus să îşi ia apă sfinţită.

Şi-a rupt piciorul după ce s-a împiedicat de un gard

Doar că într-o clipă de neatenţie, octogenara s-a împiedicat de un gard metalic și a căzut. Jandarmii care asigurau ca slujba să se desfăşoare fără incidente au sărit imediat în ajutorul său, dar au realizat că bătrâna nu se putea ţine pe picioare şi este posibil să-şi fi rupt piciorul.

Au chemat imediat un echipaj SMURD, care i-au imobilzat piciorul şi au dus-o la spital pentru investigaţii amănunţite.

Slujbă de Bobotează şi la Mitropolie

Credincioşii au venit în număr mare, miercuri dimineaţă, la Mitropolie, pentru a participa la ceremonia religioasă. Pe parcursul întregii zile, mii de persoane urmează să urce Dealul Mitropoliei.

Accesul în zonă este restricționat de la ora 7 dimineața pentru a se putea forma un culoar unic de acces, în cadrul căruia oamenii trebuie să păstreze distanţa de 1,5 metri.

Jandarmeria a raportat că, până la această oră, nu s-au înregistrat cazuri de nerespectare a restricțiilor. Până la ora 14, credincioșii vor putea urca spre Catedrala Patriarhală doar dinspre Piața Unirii.

Din cauza regulilor specifice pandemiei, anul acesta nu vor mai exista vase mari cu aghiazmă. Oamenii vor primi sticle de 1 litru cu aghiazmă gata îmbuteliată de către voluntarii Bisericii Ortodoxe Române.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Incident la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi: Tanti Dumitra şi-a rupt piciorul înainte de slujba de Bobotează