Observator » Evenimente » Interlop fugar, locotenent al lui Ioan Clămparu, repatriat cu mascații, din Franța

Interlop fugar, locotenent al lui Ioan Clămparu, repatriat cu mascații, din Franța

Adrian Marius Crăciun Interlopul fugar Adrian Marius Crăciun, zis Stripăru, fost locotenent al lui Ioan Clămparu, a fost repatriat din Franța - News.ro
Editor Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 07.11.2019, 00:43 | Modificat la 07.11.2019, 00:53

Un interlop fugar, Adrian Marius Crăciun, zis Stripăru, care e unul dintre locotenenții lui Ioan Clămparu, a fost repatriat din Franța. El a fost adus cu mascații pe Aeroportul Otopeni.

Un interlop fugar, care e unul dintre locotenenții lui Ioan Clămparu, a fost repatriat din Franța. Adrian Marius Crăciun, zis Stripăru, a fost adus cu mascații pe Aeroportul Otopeni.

Avionul care l-a adus pe individ a aterizat miercuri seară pe Otopeni, înainte de ora 23.00. Încătușat, Adrian Marius Crăciun a intrat în aeroport încadrat de mascați.

Cercetat într-un dosar de droguri de mare risc, interlopul de 34 de ani supranumit Stripăru era dat în urmărire internațională din septembrie. Chiar la începutul acestei luni a fost capturat de poliția franceză.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cine este ”Stripăru”

Adrian Marius Crăciun a activat în temuta rețea controlată de Ioan Clămparu și a fost unul dintre locotenenții proxenetului care era supranumit Cap de Porc de către poliția spaniolă. După ce gruparea lui Clămparu a fost distrusă de polițiștii români, Adrian Marius Crăciun a creat propria organizație criminală, la Sibiu, numită Lenis. Gruparea e responsabilă pentru numeroase acte violente comise în oraș și în zonele înconjurătoare, de-a lungul a mai mulți ani.

Fostul șef al lui Crăciun, Ioan Clămparu, a fost capturat în 2011 în Spania, unde controla o uriașă rețea de trafic de persoane, care acționa și în alte țări din Occident. Cap de Porc a fost extrădat în România în aprilie 2015, pentru o pedeapsă de 13 ani de închisoare. În Spania, el are de executat o condamnare de 20 de ani după gratii.

Pe acelaşi subiect

Sursa: News.ro