Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis şi-a lansat autobiografia

Iar cititorii s-au strâns înainte la coadă, ca să obţină volumul cu autograf. În paginile cărţii sale, Pas cu Pas, Iohannis spune că nu a chiulit niciodată de la şcoală, dar că n-a fost tocilar, că a citit mult, că i-a urât pe comunişti şi că Ceauşescu a fost unul dintre cei mai toxici români.

de Redactia Observator

la 19.11.2014 , 19:47

Iar cititorii s-au strâns înainte la coadă, ca să obţină volumul cu autograf. În paginile cărţii sale, Pas cu Pas, Iohannis spune că nu a chiulit niciodată de la şcoală, dar că n-a fost tocilar, că a citit mult, că i-a urât pe comunişti şi că Ceauşescu a fost unul dintre cei mai toxici români.

Emoţionat, preşedintele ales îşi salută zâmbind cititorii. Printre ei, sunt oameni simpli, dar şi politicieni care au venit să-l susţină la debutul lui literar.

Lângă el n-a fost şi Carmen, soţia lui. Ei, Klaus Iohannis i-a dedicat câteva rânduri calde în volumul autobiografic. A povestit cum s-au cunoscut şi cum s-au îndrăgostit unul de altul.

Vezi și

"Tot în timpul facultăţii am cunoscut-o pe soţia mea, Carmen. Ne-am plăcut pur şi simplu, iar chimia dintre noi depăşeşte orice descriere. Am trecut de pragul de 25 de ani de când suntem căsătoriţi şi acum cred că pot spune că arta nu este de a te îndrăgosti, ci de a menţine dragostea vie pentru mult timp", descrie Iohannis relația cu soția sa.

Iar unul dintre secretele lor, povestesc prietenii, este talentul de bucătăreasă al doamnei Iohannis. E şi motivul pentru care preşedintele ales nu merge niciodată la restaurant.

Şi dacă prima doamnă e maestră în bucătărie, Iohannis e meşter în gospodărie.

"Pot să repar orice prin casă, prin grădină, prin pivniţă. Când a fost nevoie, mi-am pus singur faianţă şi gresie în baie, în apartamentul în care m-am mutat cu soţia, după ce ne-am căsătorit."

În acelaşi volum, Iohannis îşi deapănă amintirile din copilărie. Şi rememorează anii grei trăiţi în regimul comunist.

"Sunt un anticomunist convins şi cred că Ceauşescu a fost unul dintre cei mai toxici români. Vă amintiţi când ne trezeam la 4 dimineaţa pentru două sticle de lapte?"

Cartea lui Iohannis s-a vândut ca pâinea caldă. Sute de oameni au plecat acasă cu semnătura noului preşedinte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Klaus Iohannis şi-a lansat autobiografia