Video Locaţia spectaculoasă aflată la 600 de km de Cluj, îndrăgită de români. Un rollercoaster de 64 de metri, vedeta parcului
Românii prind tot mai mult gustul aventurii din parcurile de distracţii. Pentru că la noi sunt prea puţine, cutreieră toată Europa ca să ajungă la Dinseyland, Legoland sau Energylandia. Asemenea vacanţe sunt, însă, costisitoare, dar poţi să faci mici economii dacă le planifici din timp.
Raul a crescut cu personajele Disney şi se bucură de lumea lor de basm şi acum, când este adult. Parcul tematic de lângă Paris l-a fascinat. Nu i-a părut rău de niciun euro din cei 80 cât a costat biletul de intrare. "Există pentru toate vârstele tot felul de montagne russe şi atracţii pentru mici, pentru mari, pentru toate vârstele. Merită mers la orice vârstă", ne spune Raul.
Preţurile parcurilor de distracţii din Germania
Andreea i-a facut cadou lui Răzvan o mică vacanţă la Legoland Germania când a împlinit nouă ani. Cazarea fascinantă într-un hotel din parcul de distracţii costă mult, dar, pentru că a planificat din timp excursia, a ieşit mai ieftin.
"Am avut un preţ mult mai mic decât în sezon, l-am luat din 30 ianuarie şi am mers în aprilie. Un pachet cu cazare in interiorul parcului de 2 nopţi şi 2 zile de intrări pentru 2 adulţi şi un copil, 800 de euro am dat pe pachet, dar nu a inclus transportul, noi am mers cu maşina. Cazarea a fost cu tematică, era cazare la castel, în funcţie de stilurile de Lego care există", mărturiseşte o turistă.
- Oraşul de poveste spre care Florian a zburat cu doar 40 de euro dus-întors: "Cel mai ieftin"
- Locaţia spectaculoasă aflată la 600 de km de Cluj, îndrăgită de români. Un rollercoaster de 64 de metri,...
- Arsenie Boca va fi canonizat. Reacţia unei turiste din Anglia venită la mormântul său: "M-am simțit o oaie...
- Apartamente în Capitală de 100.000 de euro, cu gratii la ferestre. Proprietar: "Noi suntem spionii de la etajele 9,...
- Procedura estetică extrem de cunoscută în România care i-a adus moartea unei femei de afaceri din Chişinău....
În unele parcuri de distracţii, românii care locuiesc mai aproape de graniţă merg cu maşina. La 600 de kilometri de Cluj-Napoca, în sudul Poloniei, găsim Energylandia, un parc de distracţii de 70 de hectare.
Locaţii spectaculoase în Europa
În tot parcul sunt nu mai puţin de 123 de atracţii, de la cele mai uşoare pentru copii, până la cele dedicate doar curajoşilor. Cel mai de temut este roller-coaster-ul ZADRA, cel mai mare din lume construit pe structură din lemn. Are o înălţime de 64 de metri şi la coborâre atinge o viteză de 120 km la oră.
Intrarea costă între 120 şi 200 lei de persoană, în funcţie de sezon, dar bine ar fi să mergeţi vara.
Parcul este uriaş şi împărţit pe mai multe zone tematice, în acest loc de exemplu, toate traseele trec prin apa şi nu puţine sunt atracţiile din care în mod sigur nu mai ieşi cu hainele uscate. Şi mai aproape de România, la 50 de kilometri de Budapesta, găsim un Safari Park ca cele din Africa. Traseul se străbate cu maşina sau trenuleţul, iar animalele pot fi hrănite din palmă.
Agenţiile de turism s-au adaptat cererii în creştere pentru aceste destinaţii şi oferă pachete de vacanţă în parcuri de distracţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰