O mamă din Constanţa îşi caută fiul dispărut: 'Ajutaţi-mă! Sunt disperată!'
O mamă din Constanţa a lansat un apel disperat pe reţelele de socializare după ce fiul ei în vârstă de 12 ani, a dispărut de acasă, de mai bine de 24 de ore.
O mamă din Constanţa a lansat un apel disperat pe reţelele de socializare după ce fiul ei în vârstă de 12 ani, a dispărut de acasă, de mai bine de 24 de ore.
(Actualizare): Băiatul de 12 ani a fost găsit sâmbătă seară în Brăila. Se afla pe o stradă, iar atunci când un bărbat l-a oprit, i-a spus că este din Constanța și că s-a rătăcit. Părinții au plecat la Brăila, să își recupereze fiul.
Mobilizare după dispariția băiatului
Cazul a devenit public printr-un anunț postat pe Facebook, de către mama copilului. Femeia anunța dispariția lui Ciprian-Petruţ Asăvoaia de acasă, din localitatea Tuzla și cerea ajutor.
'Va rog ajutati-ma sunt disperată băiatul meu Asavoaia Petrut -Ciprian in varsta de 12 ani, disparut de acasa de ieri .Va rog daca il vedeti sa sunați la nr de telefon 0720317206 sau la cea mai apropiată secție de poliție.Va rog distribuiți', se arată în postarea femeii.
Femeia a apelat şi la ajutorul Poliţiei. Astfel, poliţiştii l-au dat în urmărire pe băiat.
"Minorul are constitutie astenica, înălțime de aproximativ 1,55 - 1,60 m, ten masliniu, ochi albaștri și par negru tuns scurt.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o geacă de fâș portocalie-maro, pantaloni de trening albaștri, pantofi sport negri cu elemente albe.
Din verificări a rezultat faptul ca persoana dispărută a fost văzută ultima oara in compania unui alt minor, care este cunoscut polițiștilor cu repetate plecări de acasa.
Polițiștii constanteni au demarat activitățile pentru găsirea minorului", se arată într-un comunicat al Poliţiei.
- Acest articol a fost actualizat -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰