Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Marile atracţii de la Spotlight 2023. În 3 ore, peste 50.000 de oameni au admirat proiecţiile de pe Calea Victoriei

Spotlight 2023. În acest weekend toate drumurile duc în centrul Capitalei, acolo unde se desfăşoară festivalul luminilor. Zeci de mii de oameni se bucură de proiecţii inedite şi de instalaţii multimedia de mari dimensiuni. Artişti din România, dar şi din străinătate au colorat clădirile cu ajutorul efectelor speciale. Marea petrecere de stradă continuă şi în această seară.

de Ana Grigore

la 23.04.2023 , 20:49

Calea Victoriei este neîncăpătoare seara pentru numărul mare de oameni ieşiţi din casă să admire festivalul luminilor. "În cea de-a doua seară de Spotlight, Calea victoriei a fost vizitată, într-un interval de trei ore, de peste 50.000 de persoane", spune Ana Grigore, reporter Observator.

Marile atracţii la Spotlight 2023

"Considerăm că Spotlight este evenimentul care trebuie să readucă lumina în centrul oraşului, să ne determine să descoperim oraşul altfel", spune Nicoleta Ion, PR manager ARCUB. Instalaţia Discoball i-a atras pe tineri ca un magnet. "E muzică frumoasă şi atmosferă", povesteşte un trecător. "Mi se pare super, ne unim măcar aici şi cunoaştem multă lume, interacţionezi inevitabil", crede altcineva. 

Vezi și

În cea de-a doua seară de festival, pe Palatul Telefoanelor a fost proiectată lucrarea Energoropa, în care Europa este reprezentată sub formă de zeiţă şi energie a naturii. "Clădirea Palatului Telefonanelor este cea care găzduieşte în fiecare seară o videoproiecţie separată pentru că aparţine unor artişti diferiţi", adaugă Nicoleta Ion, PR manager ARCUB. Iar în parcul Ateneului Român, au răsunat poeziile lui Mihai Eminescu.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Marile atracţii de la Spotlight 2023. În 3 ore, peste 50.000 de oameni au admirat proiecţiile de pe Calea Victoriei