Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mărturiile mamei fetei de 13 ani, principalul suspect al dublei crime din Botoșani. Copila s-ar fi răzbunat pe victime, după o ceartă

Apar detalii terifiante în cazul dublei crime din Botoşani. O copilă de 13 ani e principalul suspect. Le cunoştea pe cele două femei găsite moarte. Victimele au vândut un teren şi fata ar fi vrut banii. În faţa anchetatorilor, s-ar fi încurcat în declaraţii şi ar fi născocit două variante ale poveştii. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional! 

de Redactia Observator

la 04.04.2022 , 19:37

Fata locuia într-un sat vecin împreună cu părinţii şi cei patru fraţi. Dintr-o familie modestă, obişnuia să le ajute pe victime cu treburile casei şi le mai făcea cumpărături. Aşa i-ar fi luat urma anchetatorii. 

Mama fetei: Le căra lemne, le ducea câte o găleată cu apă. În schimb, îi dădea 20, 50 de lei.

Totul ar fi pornit de la o ceartă între cele trei

Vezi și

Cu două zile înainte de teribila faptă, s-ar fi iscat o ceartă între cele trei, spune mama copilei.

Pe acelaşi subiect

Mama fetei: Au învinovăţit-o pe fată că i-ar fi sustras din casă 15 milioane. I-am zis: Mami, du-te acolo la bătrână şi căutaţi banii. Să nu spună că tu i-ai luat! Baba i-a spus să se ducă acasă că ea nu caută niciun ban. 

Zis şi făcut. Însă, nu înainte de a se răzbuna pe cele două, cred poliţiştii. Le-ar fi atacat cu o brutalitate extremă. Ajunsă acasă, n-ar fi suflat nicio vorbă. Abia când s-a aflat despre crimă ar fi venit cu o explicaţie.

Mama fetei: Când a venit acasă, ea a zis altă poveste cu doi oameni mai negri care au rămas cu babele acolo.

Câteva ore mai târziu, în faţa anchetatorilor, altă variantă. Ar fi văzut-o pe mamă cum îşi ucide fiica. 

Mama fetei: Ea a vrut s-o împingă pe babă să nu-i mai facă, a crezut că nu e moartă. Şi baba s-a dus afară şi i-a zis: Dacă tu nu pleci acum, te omor şi pe tine şi nu te mai vede nimeni. 

Întreaga comunitate este îngrozită. Aşa ceva n-am mai auzit, doar prin filme.

''Ar fi furat fata aia banii de la dânsa. Nu ar fi prima dată când ar fi furat-o.'' 

Romică Magopeţ, primar Ibăneşti: Nu ar fi avut un comportament agresiv până în acest moment. Ar fi fost o fată liniştită.

Petru Aboghioaiei, asistent social: La noi nu se află ca o familie cu probleme comportamentale.

Fata este acum în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului. 

Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani: Se fac cercetări cu privire la o persoană care este minoră, faţă de care DGASPC a dispus deja măsurile de supraveghere specială. 

Doina Nacu Manole, director DGASPC Botoșani: Urmează să procedăm la consilierea şi instituirea unei măsuri de protecţie.

Mihai Moisoiu, psiholog: La vârsta asta se pot face astfel de acte de agresiune, mai ales dacă este un potenţial nivel de furie interioară ridicat datorită unor posibile traume din familie. 

Cum fata este minoră, nu poate răspunde penal pentru faptele sale dacă va fi găsită vinovată. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Mărturiile mamei fetei de 13 ani, principalul suspect al dublei crime din Botoșani. Copila s-ar fi răzbunat pe victime, după o ceartă