NINGE ca-n poveşti la munte, la peste 2.200 metri altitudine! Zăpadă de jumătate de metru în Bucegi (VIDEO)
Iarna începe să-şi facă simţită prezenţa. La Sinaia, la cota 2000 ninge, iar stratul de zăpadă măsoară peste 15 centimetri în unele zone.
A nins în Munţii Bucegi, unde pe platou stratul de zăpadă proaspăt depus în timpul nopţii de luni spre marţi este de peste 10 centimetri, iar în unele locuri, unde a viscolit, zăpada măsoară peste jumătate de metru.
Salvamontistul Claudiu Vasilescu, din Buşteni, a declarat că în noaptea de luni pe marţi a nins în munţii Bucegi, fiind viscol.
„Zăpada pe platoul Bucegilor măsoară o 10 centimetri, iar în zonele în care a viscolit stratul de omăt proaspăt depus este de peste jumătate de metru”, a declarat Vasilescu, potrivit Mediafax.
Acesta a atras atenţia turiştilor să nu se aventurează pe traseele montane.
„Atenţionam turiştii să nu se aventureze pe traseele montane pe o astfel de vreme. Este viscol. Nu se poate merge pe o astfel de vreme”, a mai spus salvamontistul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰