Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noi reguli pentru asistenţii maternali. Ce condiţii trebuie să îndeplinească viitorii părinţi de profesie

Au fost adoptate noi reguli în sistemul de asistenţă maternală, după 21 de ani de la ultima reglementare. De acum condiţiile de obţinere a atestatului sunt mai stricte. Viitorii asistenţi maternali trebuie să aibă cel puţin 21 de ani şi să fi absolvit liceul. 

de Clara Mihociu

la 12.12.2024 , 14:47

Unul dintre principalele în condiţiile pentru ca cineva să devină asistent maternal se referă la studiile acestei persoane. Trebuie să aibă cel puţin liceul absolvit sau şcoala profesională.

Cine este deja în sistem maternal şi nu are aceste studii făcute trebuie ca, în termen de un an, să arate faptul că s-a înscris pentru finalizarea studiilor şi, în termen de 5 ani să îşi ia şi diploma. 

Noi reguli pentru asistenţii maternali

Sursa foto: Profimedia
Vezi și

O altă modificare face refrire la vârsta minimă de la care poate deveni cineva asistent maternal. Aceasta creşte de la 18 la 21 de ani. În plus, asistenţii maternali vor ieşi la pensie.

Până acum, mulţi continuau să aibă copii în grijă şi după vârsta de pensionare sau abia atunci intrau în sistem pentru a fi asistenţi maternali. De asemenea, vorbim despre o diferenţă maximă şi minimă de vârstă: un asistent maternal nu poate să ia un copil în grijă dacă diferenţa de vârstă este mai mare de 47 de ani sau mai mică de 18 ani.

Vor putea lua maxim doi copii, cu excepţia situaţiilor în care vorbim despre un grup de fraţi. Mai mult decât atât, se vor face evaluări perioadice, o dată la 2 ani, de o echipă multidisciplinară și vor urma cursuri de perfecționare în fiecare an.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Noi reguli pentru asistenţii maternali. Ce condiţii trebuie să îndeplinească viitorii părinţi de profesie