Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nou incident la metrou. Stațiile Tineretului și Eroii Revoluției, închise temporar după ce s-a simțit miros de fum în tunel

Probleme din nou, în această dimineaţă, la metrou. Stațiile Tineretului și Eroii Revoluției au fost închise temporar, după ce, în jurul orei 4.45, a fost sesizat miros de fum în tunel. Personalul Metrorex a acționat conform procedurilor și a sesizat ISU. După verificări, stațiile au redeschise. La această oră, circulația trenurilor se desfășoară în condiții normale.

de Redactia Observator

la 26.05.2022 , 08:23

Un nou incident la metroul din Bucureşti a avut loc joi dimineaţă, după ce între staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei s-a sesizat miros de fum. Reprezentanţii Metrorex au transmis că acesta a fost cauzat de deteriorarea unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare. Cele două staţii au fost închise de ISU până s-a remediat problema, dar nu au fost trenuri blocate sau călători evacuaţi.

"Astăzi, 26 mai 2022 ora 4.45, în tunelul dintre staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei, a fost sesizat miros de fum. Echipele de intervenţie Metrorex s-au prezentat imediat la faţa locului pentru remediere. Acestea au constatat deteriorarea (conturnarea) din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare. Personalul Metrorex a acționat conform procedurilor și a sesizat ISU. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie. In scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor 2 stații până la remediere. După verificări,  stațiile au redeschise. Menționăm că nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuați. Menționăm că siguranța călătorilor nu a fost pusă în niciun moment în pericol. Metrorex prezintă scuze pentru disconfortul creat", a informat Metrorex într-un comunicat.

Circulația trenurilor de metrou se desfășoară la această oră în condiții normale.

Vezi și

Vă reamintim că marţi dimineaţă, au fost evacuate 172 de persoane, 25 au fost evaluate medical, iar doi pasageri au fost transportați la spital, în urma unui incendiu izbucnit în dreptul staţiei Piaţa Romană.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Nou incident la metrou. Stațiile Tineretului și Eroii Revoluției, închise temporar după ce s-a simțit miros de fum în tunel