Majoritatea oilor de pe nava scufundată în Portul Midia au murit, după 48 de ore de la naufragiu
Majoritatea oilor dintre cele peste 14.000 aflate la bordul navei scufundate în Portul Midia au murit, la mai bine de 48 de ore de la naufragiu.
Majoritatea oilor dintre cele peste 14.000 aflate la bordul navei scufundate în Portul Midia au murit, la mai bine de 48 de ore de la naufragiu.
Potrivit datelor oficiale, duminică, salvatorii au reuşit să aducă la mal 32 de oi, iar luni au mai reuşit să salveze alte 17.
Astăzi, alte 12 au fost salvate şi aduse la mal.
Restul animalelor aflate pe nava "Queen Hind", sub pavilion Palau, au murit înecate sau sufocate.
Nava încărcată cu peste 14.000 de oi s-a răsturnat şi apoi scufundat parţial în Portul Midia, duminică, în jurul orei 11.50.
Astăzi, la mai bine de 48 de ore de naufragiu, doar 61 de oi au fost salvate şi aduse la mal, în timp ce restul au murit înecate sau sufocate.
Nava va fi ridicată cu o macara, cu tot cu animalele moarte
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit din nou, astăzi, la Prefectura Constanţa pentru a găsi o soluţie referitoare la nava scufundată în Portul Midia.
Astfel, autorităţile locale au anunţat că, astăzi, se acţionează pentru salvarea eventualelor animale care mai trăiesc, iar ulterior vor curăţa acvatoriul portului de cadavrele oilor înecate şi căzute peste bord.
Autorităţile au mai arătat că în prezent nu există un risc biologic în zonă, însă salvatorii nu trebuie expuşi la riscuri.
Astfel, nava urmează a fi ridicată cu o macara plutitoare, cu tot cu animalele moarte din interior şi va fi adusă la mal.
Tot în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă s-a mai explicat că o astfel de intervenţie va fi de durată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰