Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Aurica și soțul ei, găsiți într-o baie de sânge, în apartamentul lor din Codlea. Lângă trupul femeii era o toporișcă

Anchetă complicată în cazul celor doi soți găsiți ieri într-o baie de sânge, în locuința lor, din Codlea, județul Brașov. Anchetatorii caută indicii să refacă filmul tragediei. Femeia de 65 de ani era decedată când au găsit-o poliţiştii. Bărbatul, şi el grav rănit, este acum în grija medicilor. Mărturia lui ar putea să facă lumină în anchetă. 

de Claudiu Loghin

la 11.10.2022 , 15:48

Update: Potrivit ultimelor informaţii, se pare că femeia avea peste 50 de lovituri de cuţit şi toporişcă. De asemenea, soţul său a fost găsit cu leziuni în zona capului. Bărbatul se află internat la spital, dar este conştient şi cooperant, spun medicii.

Până în acest moment este exclusă ipoteza conform căreia cei doi soţi ar fi avut halucinaţii după ce ar fi consumat ciuperci.

Cei doi soți, în vârstă de 65 şi 67 de ani, locuiau singuri în apartamentul lor din Codlea. Nora lor şi o vecină i-au căutat luni dimineaţă. Niciunul nu a răspuns la telefon sau la ușa apartamentului.

Vezi și

Vecină: Bat la ușă, bat la ușă, strig Aurica, eu sunt, deschide! Nimic. S-a auzit asa, un clanțănit la cheie. Probabil a vrut sa deschidă el, ca am înțeles că l-a găsit pe el pe hol. O fi vrut, n-a mai avut putere să deschidă, nu știu. 

Pe acelaşi subiect

Lângă trupul fără viață al soției, poliţiştii au găsit o toporișcă

Poliţiştii au fost alertaţi imediat. Pentru că ușa apartamentului era încuiată și asigurată din interior cu un sistem de siguranță, salvatorii au fost nevoiţi să intre pe un geam de la balcon. Imaginea din locuinţă le-a dat fiori.

Claudiu Sandu, prin procuror Parchetul Tribunalului Brașov: S-a găsit o baie de sânge. Foarte mult sange, nu doar în sufragerie, ci și în bucătărie și pe hol, la intrare.

Cei doi soţi erau prăbuşiţi în camere diferite. Lângă corpul femeii, poliţiştii au găsit o toporișcă și un cuțit, iar lângă bărbat care abia mai respira era un alt cuţit.

Steluța Coțiu, director medical Ambulanță Brașov: S-a descoperit o pacientă cu multiple leziuni incompatibile cu viața, decedată, s-a constatat decesul și un bărbat cu multiple leziuni, care a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Brașov.

Vecinii spun că, duminică seara, cei doi soți au fost după ciuperci, în pădure. 

Vecin: Ei mergeau des să culeagă ciuperci și lumea spune că de la ciuperci, or fi mâncat azi noapte și au făcut halucinații. 

Vecină: A fost un conflict, s-au bătut, s-au certat, dar nu-mi vine să cred așa ceva. 

Mărturia soțului supraviețuitor, crucială pentru a reface filmul tragediei din Codlea

Anchetatorii nu exclud acum nicio variantă. 

Claudiu Sandu, prin procuror Parchetul Tribunalului Brașov: Asupra victimei de sex feminin, leziunile par a fi de două tipuri, produse și de un corp tăietor înțepător, dar și de un corp tăietor, sub formă de toporișcă. 

Bărbatul a fost operat la scurt timp după internare.

Mărturia lui este crucială pentru a reface filmul acestei drame. Anchetatorii așteaptă acum rezultatul necropsiei femeii, datele medicale ale soțului și rezultatele testelor toxicolgice. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeţi în vacanţă cu agenţiile de turism sau vi le rezervaţi singuri?
Observator » Evenimente » Aurica și soțul ei, găsiți într-o baie de sânge, în apartamentul lor din Codlea. Lângă trupul femeii era o toporișcă