Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Părinții Luizei și Alexandrei, luați peste picior când au anunțat disparițiile la poliție: ”E plecată cu Făt-Frumos

A fost nevoie ca cel puţin două tinere fără vină să-şi piardă viaţa pentru ca ucigaşul în serie să fie oprit. Luiza şi Alexandra au fost condamnate la moarte de un sistem criminal. În loc să-l prindă de acum câteva luni, poliţiştii îşi băteau joc de familia primei fete dispărute.

de Cristian Toteştean

la 29.07.2019 , 01:53

A fost nevoie ca cel puţin două tinere fără vină să-şi piardă viaţa pentru ca ucigaşul în serie să fie oprit. Luiza şi Alexandra au fost condamnate la moarte de un sistem criminal. În loc să-l prindă de acum câteva luni, poliţiştii îşi băteau joc de familia primei fete dispărute. I-au spus că a plecat cu Făt-Frumos şi i-au pus pe bieţii oameni la detectorul de minciuni. În tot acest timp, individul a făcut o nouă victimă.

Din fortăreaţa criminalului, Alexandra a sunat joi de trei ori, de pe telefonul celui care o răpise, să ceară ajutor poliţiei.

Dar procurorul nu a emis un ordin de interceptare a numărului de pe care adolescenta a sunat la 112. Abia după 12 ore de la apelul ei, aproape de miezul nopţii, tatăl Alexandrei a fost chemat să-i recunoască vocea din înregistrare. Tot pe el poliţiştii l-au pus să spargă uşa la percheziţii şi l-au avertizat că o să plătească eventualele stricăciuni.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Trecuseră 19 ore de la apelul în care fata le-a dat poliţiştilor toate detaliile despre criminal. Că are ochi albaştri, că în curte se vede un service, un brad şi doi câini lupi. Poliţiştii au aşteptat la poartă să primească mandat de la procuror. Deşi nu era nevoie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Alexandra a murit aşteptând să fie salvată.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Luni de zile, criminalul în serie a ucis fără să fie deranjat. Şi în inconştienţa lor criminală, autorităţile nu au făcut nimic. Din contră, şi-au bătut joc de familia Luizei, adolescenta care a dispărut în luna aprilie. Mama Luizei a încercat cu disperare să afle o veste despre fată, de la poliţia din Coşoveni, unde a fost deschis dosarul dispariţiei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În timp ce Luiza parcă intrase în pământ, poliţiştii încercau să o convingă pe mamă că fata a fugit cu vreun iubit. ”Luiza e probabil plecată cu Făt-Frumos”, i-au spus polițiștii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mai mult, mama Luizei a fost acuzată că ascunde ceva şi a fost supusă la testul cu detectorul de minciuni.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Alexandra Mihaela Măceșanu şi Luiza Mihaela Melencu, erau o mândrie pentru părinţii lor. Cuminţi, ascultătoare, erau printre primele la şcoală. Luiza era elevă la un liceu din Craiova, iar Alexandra dansa într-un ansamblu folcloric.

Ucigaşul a recunoscut două crime, însă nimeni nu ştie cu adevărat, câte sunt. Acum 20 de ani, din Caracal a dispărut o fată care, culmea ironiei, avea acelaşi prenume, Mihaela.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Singurul semn pe care l-a primit de la poliţiştii care se ocupau de cazul Mihaelei a fost o hârtie în care scria că a început cercetarea.

Cristian Toteştean Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Evenimente » Părinții Luizei și Alexandrei, luați peste picior când au anunțat disparițiile la poliție: ”E plecată cu Făt-Frumos