Galerie foto Patru români au furat bicicletele lotului Italiei de ciclism, în valoare de peste jumătate de milion de euro
Patru români au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați că au furat 22 de biciclete ale lotului național de ciclism al Italiei. Potrivit unui comunicat al DIICOT, prejudiciul ajunge la 600.000 de euro.
Procurorii din Vrancea au dispus vineri reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a 4 inculpați, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri mare risc, introducere în ţară de droguri, deţinerea de droguri şi furt calificat. Ei sunt acuzați că în prima parte a anului 2021 au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop introducerea în România de cocaină, pe care ulterior o vindeau persoanelor interesate de pe raza judeţelor Vrancea și Bacău.
Românii au furat biciclete în valoare de 600.000 euro
De asemenea, în aceeași perioadă, s-a conturat o linie infracțională distinctă ce urmărea vânzarea în țară a unor bunuri sustrase din diverse state europene. Astfel, în 23 octombrie 2021, inculpaţii au furat 22 de biciclete aparţinând lotului naţional al Italiei de ciclism, ce participa la o competiție în Franța, cu o valoare a prejudiciului de aproximativ 600.000 euro.
Procurorii și polițiștii au făcut vineri 14 percheziții domiciliare în judeţul Vrancea în urma cărora au fost identificate și ridicate 21 de biciclete dintre cele 22 furate din Franța, 8 ecrane interactive, un DVR, mai multe grame de haşiş şi suma de 13.850 lei şi 2.800 euro.
- Furt de sute de mii de euro. Cicliştii italieni au rămas fără biciclete la o zi după ce au câştigat un titlu...
- Doi francezi pe biciclete, opriți în Vama Veche când încercau să intre ilegal în Bulgaria. Ce au descoperit...
- Reguli noi și restricții pentru cei care merg pe trotinete electrice. Cum trebuie procedat dacă schimbi direcția...
A fost identificat şi producătorul celor 22 de biciclete, o firmă din Italia, care şi-a identificat bunurile furate. Cei 4 inculpați vor fi prezentați vineri Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Redăm mai jos, integral, comunicatul DIICOT:
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri de mare risc, introducere în țară de droguri de mare risc și furt calificat cu consecințe deosebit de grave. În cadrul acțiunii, 20 de mandate de aducere au fost puse în executare. Din cercetări a reieșit că, în prima parte a anului 2021, 4 bărbați, din județul Vrancea, ar fi constituit un grup infracțional organizat având ca scop introducerea în țară de droguri de mare risc(cocaină), pe care le-ar fi comercializat în județele Vrancea și Bacău.
De asemenea, în aceeași perioadă s-ar fi conturat o linie infracțională distinctă, ce urmărea valorificarea în țară a unor bunuri sustrase din diverse state europene. Astfel, la data de 23 octombrie 2021, persoanele bănuite ar fi sustras 22 de biciclete, care ar fi aparținut unei echipe de ciclism ce participa la o competiție în Franța, cu o valoare de aproximativ 600.000 de euro. La data de 28 octombrie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea au organizat o acțiune pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri de mare risc și pentru identificare bunurilor sustrase, de către membrii grupului infracțional, de pe teritoriul altor state.
În urma acțiunii, polițiștii i-au prins în flagrant delict pe aceștia, în timp ce ar fi încercat să comercializeze o parte din cele 22 de biciclete sustrase din Franța. Ulterior, au fost efectuate 14 percheziții domiciliare, la locuințele și imobilele din județul Vrancea, folosite de persoanele bănuite, fiind identificate și ridicate, în vederea cercetărilor, 21 de biciclete sustrase de pe teritoriul Franței, precum și 8 ecrane interactive, un DVR, 10 telefoane mobile, 2 grame de hașiș, 13.850 de lei și 2.800 de euro. În urma analizării materialului probator administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au dispus împotriva celor patru persoane măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰