Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nelu Tătaru a anunțat când ar putea fi redeschise plajele și restaurantele

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, aseară, că plajele și restaurantele s-ar putea redeschide din 15 iunie. Totul depinde, însă, de comportamentul populației, care trebuie să arate că își dorește această relaxare respectând recomandările. 

de Veronica Micu

la 19.05.2020 , 07:44

Nelu Tătaru a anunțat când ar putea fi redeschise plajele și restaurantele Nelu Tătaru a anunțat când ar putea fi redeschise plajele și restaurantele - Observator
  • De la 15 iunie am putea avea plajele și restaurantele deschise.
  • Nelu Tătaru: "Este o vară de încercare".

Nelu Tătaru a explicat că măsurile de relaxare se introduc progresiv, iar dacă totul merge bine, de la 1 iunie ar putea fi deschise terasele, iar de la 15 iunie restaurantele și plajele.

"Facem relaxare unde avem mici aglomerări populaționale - sportul individual, îngrijiri persoanale, stomatologia - acolo unde putem ajunge și limita accesul unei persoane, putem controla acele persoane care vin.

Se întâmplă ceva, se închide acea unitate, se dezinfectează, se vede unde s-a greșit, dar a deschide terase, locuri unde ai aglomerări umane, a deschide stadioane, manifestări în aer liber, concerte, este un pas intermediar spre acest lucru", a declarat ministrul la Digi 24.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit lui Tătaru, autoritățile pregătesc deja protocoale pentru măsurile de relaxare care ar putea intra în vigoare după 1 iunie.

"Dacă vedem că aceste măsuri de relaxare au avut efectul scontat, putem veni și cu celelalte măsuri de relaxare. La nivel de terase, poate, dacă lucrurile merg bine în aceste 14 - 15 zile, la 1 iunie putem deschide terasele, la 15 iunie putem deschide restaurantele sau putem deschide plajele", a dezvăluit ministrul Sănătății.

El a avertizat, însă, că am putea reveni la măsurile mai restrictive din starea de urgență, dacă numărul de cazuri va crește în următoarele 14 zile.

"Dacă rămânem măcar cu ceva după aceste două luni și vom păstra aceste reguli, eu sunt sigur că și la 1 iunie vom avea relaxări și vom avea terasele deschise, că la 15 iunie vom începe un sejur sau un sezon turistic cum îl aveam și altădată, în anumite limite pe care le vom păstra și atunci... Este o vară de încercare", a mai spus Nelu Tătaru.

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Nelu Tătaru a anunțat când ar putea fi redeschise plajele și restaurantele