Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Populaţia României trebuie să se îngrijoreze". Avertismentul şefului Statului Major care dă fiori: cât de pregătită e Armata pentru un eventual atac rusesc

Românii trebuie să fie pregătiţi de război! Este avertismentul dat de şeful Statului Major al Apărării care susţine că Putin nu se va opri în Ucraina, dacă iese victorios. În consecinţă, civilii ar trebui să treacă la arme, mai exact armata ar trebui reintrodusă în mod voluntar, iar tinerii între 18 şi 35 de ani să fie instruiţi. De cealaltă parte, premierul ne linişteşte, "România nu a fost niciodată mai sigură".

de Redactia Observator

la 01.02.2024 , 20:02

"Populaţia României, la fel ca întreaga populaţie din Europa trebuie să se îngrijoreze şi trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiţi", a declarat Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării. Avertismentul vine şi cu recomandări concrete pentru civili. "Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei. Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar. Vizăm segmentul de vârstă 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate. Să-i pregătim în principiile de bază în ducerea războiului", a declarat Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării.

Pentru premier, însă, războiul nu este o variantă

Pentru premier, însă, războiul nu este o variantă. "Chiar daca este an electoral, cred că trebuie să fie o linie roșie cu anumite lucruri cu care ne jucăm și cu care nu ne jucăm. Faptul că facem parte din NATO e un lucru foarte important", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României. România are 650 de kilometri de frontieră cu Ucraina, ţară aflată în război cu Rusia de doi ani. Practic, e cea mai mare graniţă a noastră. Pentru apărare, avem o flotă aeriană de 140 de aeronave. Dintre acestea, 67 sunt elicoptere, iar 20 - avioane supersonice de luptă F16. Pe mare, dispunem doar de trei fregate, trei corvete şi trei nave de patrulare. De curând, am cumpărat la mâna a doua şi două vânătoare de mine de la Marina Regală Britanică. În ce priveşte forţele terestre, România are 345 de tancuri, 225 de lansatoare, printre care sistemele ultraperformante de apărare aeriană Patriot.

Vezi și

Stăm rău, însă, la capitolul trupe. Pierdem an de an mii de militari care ies la pensie. Numai în 2023 au ieşit din sistem aproape 6.000 de profesionişti. Acum avem puţin peste 80.000 de militari activi şi 55.000 de rezervişti. "Rezerva noastră a rămas la nivelul anului 2007. Este foarte îmbătrânită pentru luptă", a declarat Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării. Ministerul Apărării a semnat un contract în valoare de peste un miliard de euro pentru 200 de rachete Patriot. În așteptare sunt şi aeronavele fără pilot Bayraktar, pentru care militarii români vor face pregătire în Turcia. MApN a semnat un contract şi pentru sisteme UAS Watchkeeper X, cu 21 de drone tactice.

Între timp, un gigant mondial din domeniul producţiei de arme şi vehicule militare din Germania a anunţat că a cumpărat pachetul majoritar din Automecanica din Mediaș. Analiștii apreciază că fabrica din Mediaș va avea un rol-cheie în menținerea pregătirii operaționale a vehiculelor de luptă construite în Occident pentru Ucraina. Avertismente au venit chiar de la vârful NATO. "Nu o să fie totul bine şi roz în următorii 20 de ani. De aceea avem planuri, de aceea ne pregătim pentru un conflict cu Rusia", a declarat Rob Bauer, şeful Comitetului Militar al NATO. La sfârşitul săptămânii trecute, şi şeful armatei britanice a avertizat populația să se pregătească de un război cu Putin. În timp ce în Germania se discută despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Populaţia României trebuie să se îngrijoreze". Avertismentul şefului Statului Major care dă fiori: cât de pregătită e Armata pentru un eventual atac rusesc