Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şeful Armatei cere o lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război: "Vizăm segmentul 18-35 de ani"

Şeful Armatei Române a declarat că se aşteaptă la o escaladare din partea lui Vladimir Putin în perioada următoare. Generalul Gheorghiţă Vlad cere o lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război, pentru că Rusia nu se va opri la Ucraina, dacă va câștiga.  

de Redactia Observator

la 01.02.2024 , 16:38

Şeful Armatei cere o lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război: Vizăm segmentul 18-35 de ani Şeful Armatei cere o lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război: Vizăm segmentul 18-35 de ani - CUVINTE CHEIE armata parada ziua nationala Vlad Gheorghita MAPN DREPTURI DE AUTOR Inquam Photos / George Călin

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a declarat la Europa Liberă că este nevoie de o lege care să permită învățarea voluntară a bărbaților și femeilor de până în 35 de ani să tragă cu arma. Şeful armatei a spus că trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei în caz de război iar rezerviștii României sunt prea bătrâni pentru a lupta pe front. Deficitul de personal în Armată este de zeci de procente. 6.000 de angajați au părăsit Ministerul Apărării numai în 2023.

"În primul rând trebuie să avem o societate rezilientă şi pentru asta trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război, trebuie să discutăm de o politică de combatere a dezinformării, trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei şi aici să pot să menţionez că Ministerul Apărării Naţionale are un proiect de lege - proiectul de modificare a legii 446 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care de ani, zic, destul de buni, încercăm să schimbăm acest sistem un pic", a afirmat Gheorghiţă Vlad.

El a adăugat că renunţarea la armata obligatorie a adus un deficit nu doar pentru România, ci pentru toate ţările NATO. "Renunţarea la conscripţie, la armata obligatorie, a adus un deficit nu doar pentru România, pentru toate ţările din NATO. Vedeţi că este o discuţie destul de intensă în toate ţările NATO, pentru că avem o rezervă operaţională îmbătrânită, nu avem programe coerente pentru pregătirea populaţiei, tinerii noştri nu sunt educaţi de pe băncile şcolii în spiritul patriotic cum am fost învăţaţi cei de vârsta noastră. Dar nu o spun cu reproş. Noi trebuie să găsim instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită şi o societate rezilientă", a explicat şeful Statului Major al Apărării. 

Articolul continuă după reclamă

El a precizat că doreşte introducerea unui serviciu militar în termen voluntar. "Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar, adică vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducere a războiului", a mai declarat Gheorghiţă Vlad. El susţine că în prezent românii vin "ca militari profesioniști și aleg o carieră de lungă durată. Noi ne referim la o pregătire de bază pentru orice tânăr."

Pe acelaşi subiect

Va fi reintrodus serviciul militar obligatoriu în România? 

Întrebat dacă acest proiect presupune reintroducerea serviciului militar obligatoriu, şeful Statului Major al Apărării a răspuns: "Nu obligatoriu pentru toată lumea. Pentru cel care doreşte să participe la un astfel de program. (…) Vă dau exemplul Suediei. Au chestionat 40.000 de tineri şi s-au înscris în acest program 8.000 de tineri. Un sistem similar trebuie să adopte şi România. Să ne adresăm celor care doresc să înveţe să tragă cu arma, să se orienteze într-un mediu dificil, să supravieţuiască într-un mediu dificil, să ştie să se protejeze împotriva armelor chimice, să-şi facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învăţate şi achiesate de doritori". 

El a mai fost întrebat dacă Armata ar avea resursele logistice să pregătească câteva mii de femei şi bărbaţi."Da, cu maximă responsabilitate, răspunsul este afirmativ", a răspuns Gheorghiţă Vlad.

El a precizat şi în ce stadiu se află acest proiect. "Este depus în cele două camere, la Comisiile de apărare şi la Camera Deputaţilor şi la Senat. Eu cred că după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuţie cu prioritate. (…) E important să se întâmple anul acesta pentru că toate ţările NATO şi toată Europa este în postura de a cumpăra timp. Timpul este o resursă preţioasă şi cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim", a mai transmis şeful Statului Major al Apărării.

Vlad Gheorghită: Dacă Putin va câştiga în Ucraina, principala ţintă va fi Moldova

Generalul Gheorghiţă Vlad consideră că Federaţia Rusă nu se va opri şi, dacă va câştiga în Ucraina, atunci principala ţintă va fi Republica Moldova. "Populaţia României, la fel ca întreaga populaţie din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze şi trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiţi", a declarat el, întrebat dacă, în contextul avertismentelor mai multor lideri politici potrivit cărora populaţia civilă ar trebui să se pregătească atât psihologic, cât şi practic pentru un posibil sau un eventual conflict cu Rusia, e cazul ca şi românii să se pregătească.

Şeful Statului Major al Apărării a mai declarat că Federaţia Rusă se află în război cu lumea democrată, nu doar cu Ucraina.  "Federaţia Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democraţie. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată, nu este un război cu Ucraina. Da, populaţia României, la fel ca întreaga populaţie din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze şi trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiţi. Nu neapărat ca şi militar, consider că Federaţia Rusă nu se va opri aici. Dacă va câştiga în Ucraina, principala ţintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica preşedintului Putin va escalada în perioada imediat următoare", a declarat Gheorghiţă Vlad.

Întrebat dacă poate prognoza un interval de timp în care s-ar putea întâmpla aceste lucruri, şeful Statului Major al Apărării a răspuns: "Nu cred că cineva poate să facă o astfel de predicţie. Trebuiesc luaţi în calcul foarte mulţi factori. În primul rând capacitatea noastră, a armatelor şi a ţărilor membre NATO, de a ne reface stocurile, de a pregăti populaţia corespunzător. Sunt foarte multe angajamente politice care au fost discutate şi care trebuie să-şi găsească finalitatea în perioada imediat următoare, dar nu cred că poate să prezică cineva care va fi următoarea mişcare a Federaţiei Ruse".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Şeful Armatei cere o lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război: "Vizăm segmentul 18-35 de ani"