Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poveste INCREDIBILĂ! S-a oferit VOLUNTAR să meargă în coşmarul de la Auschwitz

Se numeşte Witold Pilecki şi a rămas în istorie ca singura persoană care şi-a dorit să cunoască chinurile la care erau supuşi evreii în timpul Holocaustului

de Redactia Observator

la 27.06.2014 , 11:10

Se numeşte Witold Pilecki şi a rămas în istorie ca singura persoană care şi-a dorit să cunoască chinurile la care erau supuşi evreii în timpul Holocaustului

Căpitan de cavalerie, acesta a fost martor la toate tragediile trăite de polonezi în secolul XX. A luptat pentru Rezistența Poloneză în timpul ocupației germane și s-a oferit să se lase deportat la Auschwitz pentru a aduna informații privind crimele săvârșite de naziști acolo. Însă după război, a fost executat pentru „spionaj” împotriva noului regim și a fost, probabil, înmormântat în groapă comună unde a venit, 65 de ani mai târziu, fiul său.

Încă din copilărie s-a alăturat soldaţilor polonezi!

Articolul continuă după reclamă

Witold Pilecki s-a născut în 1901 la Olonets, o regiune aflată astăzi în Rusia. Pe vremea când era încă la școală, la Vilnius, s-a alăturat soldaților polonezi care luptau pentru renașterea țării lor. La doar 19 ani, a luptat împotriva rușilor în războiul polono-sovietic.

După război, Pilecki s-a întors în Skurcza, satul din Polonia de est în care locuiau părinții săi. Când armata germană a invadat țara în 1939, Pilecki s-a întors în armată și a participat la luptele împotriva nemților. Ulterior, după semnarea pactului sovieto-german și împărțirea Poloniei între cele două mari puteri totalitare, acesta a intrat în mișcarea de rezistență.

A fost primul care a văzut ororile din lagăr!

În timpul regimului nazist, nimeni nu știa cu exactitate ce anume se întâmpla la Auschwitz, lagărul de concentrare aflat pe teritoriul Poloniei, însă membrii Rezistenței aveau anumite bănuieli. Pentru confirmarea acestor bănuieli, în septembrie 1940, Pilecki s-a lăsat prins în timpul unui raid pentru a fi dus acolo. Avea să strângă informații într-un raport – așa-zisul Raport al lui Witold – pe care Rezistența l-a transmis Aliaților pentru a-i informă de crimele de la Auschwitz, scriu cei de la Historia.

A spus lumii întregi coşmarul prin care treceau evreii...

Pilecki a reușit să transmită în exterior informații privind viața de zi cu zi din locul "blestemat". Într-unul din rapoarte, acesta scrie că prizonierii trebuiau să construiască ei înșiși camerele de gazare – "construiam crematoriul care ne era destinat". Polonezul a supraviețuit bătăilor și pneumoniei și a scăpat de camerele de gazare.

Când a auzit că Aliații au bombardat Brzezinka, un oraș din apropiere, Pilecki a început să spere că și Auschwitzul va fi bombardat, și că Armata Rezistenței va ataca lagărul pentru a-i elibera pe prizonieri. De aceea, a început să plănuiască o revoltă a deținuților și a făcut toate pregătirile necesare, obținând până și o copie a cheii de la camera unde erau depozitate armele. Rețeaua inițiată de Pilecki era formată din aproape 1000 de prizonieri.

"Salvarea" din aer nu a mai venit!

După doi ani și jumătate petrecuți în lagăr, Pilecki s-a folosit de documente false pentru a fi repartizat să muncească într-o brutărie dincolo de gardul electric. Apoi, în noaptea de Paște în 1943, el și alți câțiva deținuți au evadat.

A supravieţuit lagărului, însă a fost executat pentru spionaj de către comunişti!

Pilecki s-a întors la Varșovia și s-a alăturat din nou luptelor împotriva naziștilor, însă a fost capturat. Sfârșitul războiului l-a prins într-un lagăr din sudul Bavariei. S-a întors acasă în toamna anului 1945.

Mii de foști membri ai mișcării de rezistență nu se întorseseră însă acasă, ascunzându-se în păduri pentru a continua lupta, de data aceasta împotriva conaționalilor lor aflați de partea comuniștilor. Pentru ei, regimul comunist nu era decât o altă formă de dominație rusească. Mulți au fost arestați și executați din ordinul liderilor comuniști instalați cu ajutorul Armatei sovietice.

Şi-a continuat munca "pe teren"

Pilecki a început să strângă informații privind noul regim și crimele sale, inclusiv informații despre procesele intentate opozanților, execuțiile și deportările acestora. Polonezul a fost arestat pe 8 mai 1947 și a fost în curând condamnat în urma unui proces-spectacol. În cele din urmă, Pilecki a fost condamnat la moarte pentru spionaj.

Pe 25 mai 1948, a fost scos din celulă și executat într-o manieră cunoscută în Polonia de azi drept "metoda Katyn", adică a fost împușcat în cap, la spate, de la distanță mică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Poveste INCREDIBILĂ! S-a oferit VOLUNTAR să meargă în coşmarul de la Auschwitz