Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preşedinta Ungariei, primită cu aplauze la pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc. Peste 90.000 de persoane au participat la sărbătoarea religioasă

Aproape o sută de mii de credincioşi din ţară şi din străinătate s-au adunat în acest weekend în Harghita, pentru a participa la procesiunea de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc. La slujbă au participat şi oficiali români şi străini. Preşedinta Ungariei, Novak Katalin a fost primită cu aplauze de pelerini. Ministrul Sportului, Eduard Novak, a mers cu bicicleta din Bucureşti până la Miercurea Ciuc.

de Redactia Observator

la 27.05.2023 , 20:38

Peste 90.000 de credincioşi din toate colţurile lumii au venit la slujbă de Rusaliile Catolice. Cei mai mulţi sunt  din România şi Ungaria, dar sunt şi pelerini din Australia sau Statele Unite.

Participantă la pelerinaj: "E o sărbătoare foarte mare. Eu acum vin a doua oară aici. Am zis că dacă o să am sănătate o să vin în fiecare an." 

Credincioasă: "Noi ne rugăm la Sfânta Fecioară Maria să ne dea sănătate pentru copii, pentru pace, pentru tot ce e bun, pentru familie. Eu din copilărie vin. Parcă te simţi aşa mai uşurat, primeşti un dar de la Dumnezeu, mă simt liberă." 

Articolul continuă după reclamă

Pelerin din Ungaria: "E minunat, este un sentiment înălţător, te împrospătează sufleteşte şi îţi iei puterea din această sărbătoare şi de asta vin aici în al 25-lea an."

Pe acelaşi subiect

Unii pelerini au mers pe jos pentru a respecta tradiția

Unii dintre pelerini au mers pe jos spre Şumuleu Ciuc, pentru a respecta tradiţia de sute de ani. Credincioşii s-au oprit să se închine la statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Franciscană. Cozile la intrarea în 

La pelerinajul a ajuns şi ministrul Sportului, Eduard Novak. A făcut drumul de la Bucureşti la Miercurea Ciuc... cu bicicleta!

Eduard Novak, ministrul Sportului: "Am reuşit. 270 de kilometri, 10 ore. Sincer dacă îmi zicea cineva ieri că voi face tur pe bicicletă nu credeam. A fost super şi mă bucur."

La Şumuleu Ciuc a venit şi preşedinta Ungariei, Novák Katalin, care a fost întâmpinată cu aplauze de mulţimea de pelerini. 

Novak Katalin, președinta Ungariei: "Noi, maghiarii, în fiecare zi ne rugăm pentru pace, iar acest lucru capătă o însemnătate mult mai mare în aceste zile în care în vecinătatea noastră este un război şi ne temem că acest război ar putea să ne afecteze şi pe noi, pentru că deja am pierdut vieţile unor maghiari în acest război brutal. De aceea, să ne rugăm pentru pace are, în ziua de azi, o însemnătate mult mai mare decât avea până acum."

La coborâre de pe deal, preşedinta a alunecat pe iarbă. A depăşit însă momentul elegant, s-a ridicat rapid, ba chiar s-a amuzat de întâmplare. De la procesiune, nu a lipsit nici fostul preşedinte al Ungariei, Ader Janos, care participă în fiecare an la eveniment alături de soţia sa.

Ader Janos, fost președinte al Ungariei: "Despre latura sufletească nu trebuie să explicăm prea multe, pentru că se ştiu lucrurile acestea de mai bine de 400 de ani. Povestea este cunoscută de toată lumea. Nu este doar un prilej de înălţare spirituală, ci şi un prilej de întărire a relaţiilor în comunităţi." 

Pelerinajul catolic de la Şumuleu-Ciuc este cel mai mare din Europa centrală şi de est şi are o istorie de peste 450 de ani. Pe 1 iunie 2019, sanctuarul a fost vizitat de Papa Francisc. Cu acest prilej, statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserică pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial. Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit altarului un trandafir de aur.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Preşedinta Ungariei, primită cu aplauze la pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc. Peste 90.000 de persoane au participat la sărbătoarea religioasă