Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prim-adjunct al SRI, numit de Preşedintele Iohannis. Cine i-a luat locul lui Coldea (FOTO)

Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe generalul Răzvan Ionescu în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI. Directorul SRI, Eduard Hellvig, îl va învesti, joi, pe noul său prim-adjunct, înlocuitorul generalului Florian Coldea.

de Redactia Observator

la 23.03.2017 , 18:33

Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe generalul Răzvan Ionescu în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, Eduard Hellvig, ca în locuitor al generalului Florian Coldea.

Potrivit SRI, nu este vorba de niciun nume vehiculat până în prezent în spaţiul public. Decretul privind numirea noului prim-adjunct al SRI urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, fiind semnat de preşedintele României.

Generalul de brigadă Răzvan Ionescu are 45 de ani și o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. Este de profesie fizician, absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București. A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

Articolul continuă după reclamă

De-a lungul carierei în SRI, Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcții, atât în cadrul unităților centrale, cât și teritoriale, unde a avut succese operaționale de anvergură, în parteneriat cu servicii de intelligence din spațiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaționale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaționale, migrație și terorism.

Pe acelaşi subiect

A fost încadrat în SRI cu gradul de căpitan și a absolvit ca șef de promoție cursurile de inițiere. A fost avansat la gradul de general de brigadă în primăvara anului 2016 și anterior numirii în funcția de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrală cu activitate în combaterea amenințărilor transfrontaliere. În activitatea sa a colaborat excelent cu partenerii instituționali ai SRI, atât interni, cât și externi.

La începutul lunii martie, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, declara că propunerea pentru funcţia de prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii va fi înaintată preşedintelui înaintea prezentării bilanţului din 28 martie.

Marincea a precizat că directorul SRI "nu caută nişte nume de ofiţeri pentru această funcţie, ci persoane care se potrivesc unui profil dat de criterii foarte clare”. 

Sursa: News.ro, SRI.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Prim-adjunct al SRI, numit de Preşedintele Iohannis. Cine i-a luat locul lui Coldea (FOTO)