Românii vor putea întreba angajatorul ce salarii au colegii lor. Companiile, obligate să facă grilele publice
Salariul nu va mai fi subiect tabu! Grilele salariale vor fi publice, de anul viitor, potrivit unei directive a Comisiei Europene. Unele companii româneşti au început să o aplice deja.
Analis are de curând propria afacere, dar a intrat pe piața muncii ca angajat. Nu a știut de la început pe ce salariu va lucra și acest lucru crede că a dezavantajat-o. Tocmai din acest motiv, vrea ca la firma ei, transparența să fie literă de lege.
"Pe cine ar ajuta mai mult: pe cel care îşi caută locul de muncă sau pe angajator? Pe amândoi, atât pe cel care îşi caută locul de muncă, cumva să nu-şi piardă timpul într-un proces dacă salariul respectiv nu-l satisface sau nu consideră că e la nivelul pregătirii lui sau ei, şi pe angajator de asemenea îl ajută să filtreze candidaţii. Cumva de ce să-ţi pierzi timpul cu candidaţi care în secunda în care aud salariul nici măcar nu mai vor să participe în procesul de angajare?"
Ca ea gândesc în ultimii ani tot mai mulți proprietari de firme, astfel că, în 40% din anunțurile online de angajare de pe o platformă de profil, alături de cerințe, este menționat și venitul. Angajatorii din Bucuresti, Cluj şi Constanţa sunt în topul celor care fac publice salariile încă din anunţul de angajare, dar nu în toate situaţiile. Se întâmplă de obicei in domeniile cu mari fluctuaţii de personal, cum ar fi transport, vânzări sau construcţii.
Din 2026, grilele salariale vor trebui să fie publice
- Criză de IT-işti la CNAS, deşi primesc salarii de 3.900 de euro net. Din cinci posturi, doar două sunt ocupate
- România a depășit Polonia la PIB per capita. Este şi peste Ungaria sau Grecia
- Ea este femeia care trăieşte de 10 ani fără niciun ban. Cum se descurcă: "Mă simt mai în siguranță"
- Bolojan, despre salariul de 44.000 de lei al directorului Romsilva: "Unul din motivele pentru care mulţi români nu...
- Ce salariu ajunge să aibă un şofer de TIR angajat în România. Domeniile cel mai bine plătite
Practica începe să devină o normalitate și în domeniul IT, unde salariile confidențiale sunt, de obicei, "păzite" de clauze dure. "Pentru o eficientizare a procesului de selecţie şi datorită faptului că există foarte multă resursă umană disponibilă în momentul de faţă pe zona de IT, firmele au început să publice atât zona nivelului salarial, cât şi intervale salariale", a declarat Bianca Muntean, manager Transilvania IT Cluster.
De la mijlocul anului viitor, toate grilele salariale vor trebui să fie publice, potrivit unei directive a Comisiei Europene. În plus, angajații vor avea posibilitatea să obțină informații și despre veniturile colegilor lor.
"Fiecare salariat va putea să solicite salariile colegilor care prestează muncă similară, dar şi aceste salarii nu vor fi dezvăluite leu la leu, ci un interval mediu. E ca şi când îţi pui un anunţ de vânzare cu o maşină. Dacă nu-i pui preţul, nu e nimeni curios şi ăla e primul lucru de care întreabă oricine", spune Cristina Crăciunaș, expert în legislaţia muncii. Anul acesta, 88% dintre anunțurile cu salariul la vedere au fost postate de angajatorii din România, 6,5% de cei din afara țării, iar 5,2% aparțin joburilor remote.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰